Arhivă etichetă pentru ‘rugaciune’

Cât costă?

Credința și exigențele chemării lui Cristos pot fi înțelese și, mai ales, trăite plecând de la rugăciune. „Dumnezeule atotputernic şi milostiv, numai prin darul tău, credincioşii te pot sluji cum se cuvine”. Urmarea lui Cristos cu fidelitate este un har. Numai Domnul poate „înlătura orice piedică din calea noastră, ca să alergăm cu bucurie în întâmpinarea făgăduinţelor divine”.

Acest lucru ne amintește nu doar câtă nevoie are fiecare vocație de susținere prin rugăciune, ci și câtă nevoie avem de rugăciune înainte de a ne alege drumul pe care vrem să-l parcurgem pe urmele lui Cristos. Rugăciunea și meditația sunt formele necesare de (supra)viețuire – sunt un stil de viață! – pentru a evita falimentul, înfrângerea spirituală. Ele sunt acel moment al zilei când te așezi în fața Domnului și în fața conștiinței tale și calculezi „cheltuiala”, calculezi cu ce anume te prezinți la marea luptă, la războiul vieții: împlinirea vocației, trăirea chemării (cf. Lc 14,28.31).

Trebuie să medităm, să ne rugăm și să vedem care sunt „costurile” urmării lui Cristos. Cine nu se roagă nu va reuși niciodată să-și dăruiască viața pentru alții. Oare se pot mântui cei care nu se roagă? Este foarte greu să se mântuiască chiar și cel care se roagă, însă pentru cel care nu se roagă, pentru cel care nu se retrage în inimtimitatea inimii pentru a se întâlni în meditație cu Domnul, este imposibil. Dacă nu ne place să ne punem în prezența Domnului prin rugăciune și meditație, Dumnezeu nu ne va obliga niciodată să intrăm în împărăția sa. Mântuirea este un dar, însă acest dar poate fi acceptat sau respins, poate fi iubit sau tratat cu indiferență, cu superficialitate.

Sfânta Evanghelie ne arată diferința dintre cei care merg prin viață cu superficialitate și cei care se decid să dea totul pentru a se mântui, pentru a fi cu Isus. Fragmentul începe cu prezentarea mulțimii numeroase care mergea după Isus. E ușor să fii unul din mulțime, fără să-ți asumi personal „costurile” urmării decisive a lui Cristos. De aceea, Domnul, cunoscând ceea ce este în inima celor din marea mulțime, se adresează fiecărei inimi: „Niciunul dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu” (Lc 14,33). Pentru a păși pe urmele lui Cristos trebuie să renunțăm la tot ceea ce ne-ar putea ține departe de el, departe de mântuire. La ce ai renunțat pentru Cristos? La ce trebuie să mai renunți?

Esențialul și exigențele acestei urmări sunt evidențiate și de apostolul Paul atunci când spune: „Să nu datoraţi nimic nimănui, decât să vă iubiţi unii pe alţii… Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Aşadar, plinătatea Legii este iubirea” (Rom 13,8.10).


Într-adevăr, costurile urmării lui Cristos sunt mari: 
trebuie să renunțăm la tot! 
Însă pierderile neurmării lui Cristos sunt dezastruoase: 
ne pierdem viața, sufletul, mântuirea, totul! 
Ce alegem?


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,25-33
În acel timp, multă lume mergea după Isus, iar el, întorcându-se, le-a spus: 26 „Dacă cineva vine la mine şi nu-şi urăşte tatăl, mama, femeia, copiii, fraţii şi surorile, ba chiar propria sa viaţă, nu poate fi discipolul meu. 27 Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu. 28 Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? 29 Pentru ca nu cumva, punând temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, 30 spunând: «Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine». 31 Sau care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă poate cu zece mii să-l înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? 32Iar de nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pacea. 33 Tot astfel, niciunul dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu”.

Cuvântul Domnului

Rugăciune și speranță

„Dacă nu mă mai ascultă nimeni, Dumnezeu încă mă ascultă. Dacă nu mai pot vorbi cu nimeni, nu mai pot invoca pe nimeni, lui Dumnezeu pot să-i vorbesc mereu. Dacă nu mai există nimeni care să mă poată ajuta – acolo unde este vorba de o necesitate sau de o așteptare care depășește capacitatea umană de a spera – El poate să mă ajute. Dacă sunt izolat în singurătate extremă…; dar cel care se roagă nu este niciodată total singur. Din treisprezece ani de închisoare, dintre care nouă în izolare, neuitatul Cardinal Nguyen Van Thuan ne-a lăsat o broșură prețioasă: Rugăciuni de speranță. În timpul celor treisprezece ani de închisoare, într-o situație de disperare aparent totală, ascultarea lui Dumnezeu, faptul de a-i putea vorbi, a devenit pentru el o crescândă forță de speranță, care după eliberarea lui i-a permis să devină pentru oamenii din toată lumea un martor a speranței – al acelei speranțe care chiar și în nopțile de singurătate nu apune.

33. Augustin a ilustrat foarte frumos relația intimă dintre rugăciune și speranță într-o omilie despre Prima Scrisoare a lui Ioan. El definește rugăciunea ca exercițiu al dorinței. Omul a fost creat pentru o realitate mare – pentru însuși Dumnezeu, pentru a fi umplut de El. Însă inima sa este prea strâmtă pentru realitatea mare care i-a fost hărăzită. Trebuie să fie lărgită. „Trimițând [darul său], Dumnezeu lărgește dorința noastră; prin intermediul dorinței lărgește sufletul și dilatându-l îl face mai capabil [să-l primească pe El însuși]”. Augustin face trimitere la sfântul Paul care spune despre sine că trăiește îndreptat spre lucrurile care trebuie să vină (cf. Fil 3,13). Apoi folosește o imagine foarte frumoasă pentru a descrie acest proces de lărgire și de pregătire a inimii umane. „Presupune că Dumnezeu vrea să te umple cu miere [simbol al gingășiei lui Dumnezeu și al bunătății sale]. Însă dacă tu ești plin de oțet, unde vei pune mierea?” Vasul, adică inima, trebuie mai întâi să fie lărgită și apoi curățată: eliberată de oțet și de gustul său. Aceasta cere muncă, costă durere, dar numai așa se realizează adaptarea la care suntem destinați. Chiar dacă Augustin vorbește direct numai despre receptivitatea pentru Dumnezeu, totuși apare clar că omul, în această muncă prin care se eliberează de oțet și de gustul oțetului, nu devine numai liber pentru Dumnezeu, ci tocmai se deschide și față de ceilalți. De fapt, numai devenind fii ai lui Dumnezeu putem să fim cu Tatăl nostru comun. A ne ruga nu înseamnă a ieși din istorie și a ne retrage în colțul privat al propriei fericiri. Modul corect de a ne ruga este un proces de purificare interioară care ne face capabili pentru Dumnezeu și, tocmai așa, capabili și pentru oameni”. 

Papa Benedict al XVI-lea, Enciclica Spe salvi, nn. 32-33 (AICI poate fi citită toată enciclica: https://www.magisteriu.ro/spe-salvi-2007/)

Provoacă-ți conștiința… Cinci căi…

„Vreți să vă vorbesc despre căile pocăinței? Sunt multe și variate, însă toate conduc spre cer.
    Prima cale a pocăinței este condamnarea păcatelor. Spune tu cel dintâi păcatele tale și vei fi îndreptățit (cf. Is 43,25-26). Pentru aceasta spune și profetul:
Am spus: Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele și tu ai iertat vinovăția păcatului meu (Ps 31[32],5). Așadar, con­damnă și tu păcatele tale. Acest lucru îi este sufi­cient Domnului pentru eliberarea ta. Apoi, dacă îți condamni păcatele, vei fi mai atent ca să nu cazi din nou în ele. Provoacă-ți conștiința să devină acuzatoarea ta internă, ca să nu fie mai târziu acuzatoare înaintea tribunalului Domnului.
    Așadar, aceasta este o cale optimă de pocăință; dar există o alta care nu este deloc inferioară: a nu-ți aminti de păcatele dușmanilor, a domina ura, a-i ierta pe frații care ne-au ofensat. Și în felul acesta vom avea iertarea ofenselor pe care le-am făcut Domnului. Acesta este al doilea mod de a ispăși păcatele. Dacă voi iertați oame­nilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta (Mt 6,14).
    Vrei să înveți o a treia cale de pocăință? Este cea a rugăciunii zeloase și bine făcută, care vine din adâncul inimii.
    Dacă vrei să cunoști a patra cale, îți voi spune că este cea a pomenii. Aceasta are o valoare foarte mare. Apoi să mai adăugăm acest lucru: Dacă cineva se comportă cu modestie și umilință, va distruge din rădăcină păca­tele sale cu aceeași eficacitate a mijloacelor amintite mai sus. Ne este martor vameșul care nu era în stare să-și amintească de faptele sale bune, dar în locul lor a oferit recunoașterea umilă a păcatelor sale, și astfel s-a eliberat de povara cea grea pe care o avea pe conștiință.
    Am arătat cinci căi ale pocăinței: prima este con­damnarea propriilor păcate, a doua este iertarea ofen­selor aproapelui, a treia constă în rugăciune, a patra în pomană și a cincea în umilință.
    Așadar, nu sta fără să faci nimic; dimpotrivă, încearcă să înaintezi în fiecare zi pe toate aceste căi, pentru că sunt ușoare și nici nu poți invoca slăbiciunea ta ca să fii scutit de ele. Chiar și atunci când va trebui să trăiești în lipsuri grave, vei putea să elimini ura, să practici umi­lința, să te rogi continuu și să condamni păcatele, iar sărăcia ta nu te va împiedica niciodată. Dar ce spun? Nici măcar în acea cale de iertare în care se cere împăr­țirea banilor, adică pomana, sărăcia nu este o piedică. Nu. Acest lucru îl demonstrează văduva care a oferit cei doi bănuți.
    Așadar, învățând modul de vindecare a rănilor noas­tre, să folosim aceste remedii. După ce am redobândit adevărata sănătate, ne vom bucura cu încredere de masa sfântă și vom merge cu mare slavă în întâmpinarea lui Cristos, regele slavei, și vom câștiga pentru totdeauna bunurile veșnice prin harul, milostivirea și bunătatea Domnului nostru Isus Cristos”.

(Din Omiliile sfântului Ioan Crisostomul, Despre diavolul ispititor 2, 6: PG 49, 263-264: Cinci căi de pocăință)

    R. Bună este rugăciunea împreună cu postul;
iar po­mana este mai bună decât adunarea aurului;
* pentru că pomana purifică de orice păcat.
    V. Iertați și veți fi iertați, dați și vi se va da.
* pentru că pomana purifică de orice păcat.

Rugăciunea de încheiere

    Dumnezeule, care unești într-o singură voință cuge­tele celor ce cred în tine, dă poporului tău harul să iubească ceea ce poruncești și să dorească ceea ce făgă­duiești, pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia, inimile noastre să fie ancorate acolo unde se află adevăratele bucurii. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin!


Detalii despre Proiectul „Școala din inima copiilor (necunoscuți)” găsiți AICI: https://paxlaur.com/2022/08/22/scoala-din-inima-copiilor-necunoscuti/