Așa cum despre Cristos spunem împreună cu profetul că a fost „om al durerilor, obișnuit cu suferința”, la fel spunem și despre Sfânta Fecioară Maria că este „mama îndurerată”, este cea căreia o sabie i-a străpuns sufletul (cf. Lc 2,34-35). Știm că pe drumul crucii Domnul s-a oprit pentru o clipă ca să o îmbrățișeze pe scumpa sa mamă, Maria, iar prin ea a îmbrățișat omenirea întreagă. Privirile lor duioase s-au întâlnit, iar inima zdrobită de durere a mamei și inima înflăcărată de iubire a Fiului s-au contopit într-o singură bătaie spre mântuirea lumii. Astăzi trebuie să răsune în inima noastră cuvântul Domnului: „Mamă, privește! Fac toate lucrurile noi! Fac o lume nouă! Eu pentru aceasta am venit și m-am născut: ca toți să aibă viață și să o aibă din plin. Mamă, suferințele și moartea aceasta nu vor fi spre pierdere, ci spre înviere! Lasă acum să se împlinească cele spuse de profeți și toți vor vedea mântuirea lui Dumnezeu”. Și așa cum s-a ridicat după prima sa cădere, acum Cristos se desface delicat din îmbrățișarea mamei sale. Vrea să meargă până la capăt, vrea să-și poarte crucea deși chipul său rănit are nevoie de ajutor, de vindecare, de sprijinul mamei. Câtă durere în acest moment al Calvarului. Câtă suferință în inima mamei, în inima tuturor mamelor care privesc neputincioase spre fiii lor aflați în suferință.

Însă astăzi, în inima noastră trebuie să se înfiripeze siguranța unui gând: pe drumul suferințelor noastre nu suntem singuri. Alături de noi, ca un înger tămăduitor, Domnul a pus-o pe buna sa mamă. Așa cum s-a apropiat de el, pe drumul Calvarului, ea se apropie de noi, fiii ei, și ne îmbrățișează, ne mângâie, ne alină suferințele și mai ales ne transmite speranța învierii. Astăzi trebuie să învățăm nu doar că nu suntem singuri, ci mai ales că nicio suferință nu este zadarnică. Este adevărat că și viața noastră străbate deseori Calvarul, însă învățăm privind la Domnul și la buna sa mamă, Maria, că dincolo de Calvar ne așteaptă învierea și viața fericită în Patria cerească.

Maica îndurerată să ne mijlocească harul de a răzbate orice suferință a vieții și de a fi mereu aproape de cei aflați în durere.

Reține

Există atingeri care vindecă orice rană. Există prezențe care tămăduiesc cu gingășie trecutul. Există întâlniri care te ajută să mergi mai departe! Atingerea mamei, prezența iubirii și întâlnirea aproapelui aduc curajul și speranța de care avem nevoie pentru a merge până la capăt. Cine e privat de aceste experiențe nu are cum să ducă până la capăt crucea vieții.

STABAT MATER
Stătea Maica-ndurerată
lângă cruce-nlăcrimată
pe când Fiul suferea.
Inima-i adânc rănită,
sfâşiată, chinuită,
o pătrunse sabia.
Vai, ce tristă şi mâhnită
fu acea Neprihănită,
Născătoarea lui Cristos.
Maică sfântă, ce mâhnire
când vedeai în chinuire
pe-al tău Fiu prea glorios.
Cine nu ar plânge oare
când pe Sfânta Născătoare
ar vedea-o-n chinul greu?
Să nu simţi compătimire
lângă Maica-n grea mâhnire
suferind cu Fiul său?
Pentru-a lumii mari păcate,
Fiul ei e dat la moarte
şi sub bice sfâşiat.Vede-n chinuri cum se frânge,
cum îşi varsă al său sânge,
până sufletul şi-a dat.
Mamă plină de iubire,
dă-mi şi mie-a ta simţire,
cu-al tău chin să plâng şi eu.

Inima-mi în veci să ardă
de iubirea cea mai caldă
către Omul Dumnezeu.
*Mamă, mă învredniceşte,
rănile-mi întipăreşte
ale Celui Răstignit.
Eu l-am osândit la moarte
şi de chinuri să n-am parte
când pe cruce-l văd rănit?
Vreau să plâng şi eu cu tine,
cât trăiesc să fie-n mine
Răstignitul cu-al său chin.
Sufletu-mi te însoţeşte
şi cu tine el doreşte
să împartă-al tău suspin.
Tu Fecioară-ntre fecioare,
mă primeşte-ndurătoare
să plâng chinul tău nespus.
Mamă, dă-mi izvor de lacrimi,
ca să plâng aceste patimi,
răni şi moarte-a lui Isus.
Rănile-i să mă rănească,
sângele-i să mă-ncălzească,
crucea lui să o sărut.

Iar când moartea stă la pândă,
Maică, scapă-mă de-osândă,
nu lăsa să fiu pierdut.
Doamne-n ceasul agoniei,
fă prin rugile Mariei
pe duşmani să-i biruiesc.
Iar când trupu-mi va fi rece,
fă ca sufletu-mi să plece
în triumful cel ceresc.