Cât creștinism avem în noi? Unități de măsură


Ceea ce Cristos ne propune în fiecare zi și ceea ce unii oameni, de exemplul, sfântul Anton de Padova, au reușit, este o dreptate aparte, o dreptate „supranaturală” de aplicat în relația cu aproapele. Din trăirile sfinților învățăm că relația cu aproapele este un bun indicator al vieții de credință. Mânia, insultele nu pot face parte din viața noastră dacă ne considerăm creștini. 

Totodată dreptatea noastră trebuie să fie îmbibată de milostivire, de iubire. Cristos ne-a adus o nouă lege, o nouă unitate de măsură. Cristos a înlocuit legea talionului cu legea iubirii. Domnul ne-a lăsat aceste unități de măsură pentru a trăi ca adevărați creștini: iertarea, împăcarea, puritatea inimii, puritatea privirilor, puritatea atingerilor, familia, fidelitatea, onestitatea, iubirea dușmanilor, generozitatea. Aceste virtuți sunt ecoul noii legi.

Așa sunt creștinii adevărați și toți cei care iubesc libertatea și vor să fie oameni liberi. Uneori ni se pare că libertatea înseamnă să poți alege între: iubire și indiferență, iertare și ură, îmbrățișare și violență, adevăr și minciună. Însă astăzi suntem liberi doar când iubim, iertăm, îmbrățișăm, spunem adevărul.

Să ne imaginăm că mergem într-o călătorie cu mașina timpului și ne întoarcem în anul 50 d.C. Ni se spune că avem voie să luăm cu noi numai un obiect, așa că ne luăm telefonul mobil plin cu fotografii, cărți, jocuri, filme etc. Cu telefonul în mână, ajungem în piața Ierusalimului. Este o zi aglomerată, plină de oameni care vând și cumpără. Suntem uimiți de atmosfera de acolo și vrem să facem o fotografie. Oamenii ne observă, se adună imediat și ne întreabă: „Ce-i obiectul acela?” Iar noi le răspundem cu simplitate că e doar un telefon mobil. „Ce-i acela un telefon”, ne întreabă ei. „Este o cutie în care poți salva fotografii și informații și cu care poți…” Dar ne întrerup: „Ce-i aia o fotografie?” Încercăm să evităm explicațiile despre fotografie și le spunem că de fapt telefonul este mai mult pentru a vorbi cu cineva de la distanță, de oriunde în lume… Iar ei ne privesc uimiți. Apoi ne entuziasmăm și începem să le vorbim despre Facebook, Whatsapp… Iar ei trec imediat de la uimire la îngrijorare: „Cum adică să vorbești cu cineva care nu e lângă tine?” Și încep să plece, zicându-și: „Săracul, a înnebunit”…

Când citim evanghelia putem să ne simțim ca și cum Cristos ar fi călătorit în timp și ar fi ajuns la noi și începe să ne spună: „Împacă-te cu fratele tău! Nu spune nimănui prostule sau nebunule! Iubește! Iartă! Respectă familia și angajamentele luate!”. Iar noi ne uităm uimiți la el și-l întrebăm: „Cum să faci acestea astăzi?!”… Plecăm și-l lăsăm pe Isus singur. Am ajuns să ne comportăm față de Cristos și față de evanghelie ca și cum am fi văzut un celular acum 2000 de ani: învățături imposibile, neadaptate timpului nostru.

Inimă a lui Isus, nemărginită întru maiestate, miluiește-ne pe noi, ajută-ne să descoperim și să trăim măreția învățăturilor tale.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,20-26
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă va fi condamnat la judecată. 22 Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. 23 Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă acolo darul tău , în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! 25 Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! 26 Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban”.

Cuvântul Domnului

Categorii:Predici si meditatiiEtichete:, , , ,

1 comentariu

Lasă un comentariu