Arhivă etichetă pentru ‘imitatiunea lui cristos’

Ziua în care am înțeles cât de necesară ne este mâna lui Dumnezeu

„E bine ca, din când în când,
să avem de întâmpinat
împrejurări potrivnice și suferințe,
căci ele readună omul în reculegerea inimii sale,
îl fac să-și cunoască surghiunul
și-l împiedică de a-și mai lega nădejdile
de lucrurile acestui pământ”.

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul XII

Nu sunt fără rost împrejurările potrivnice

1. E bine ca, din când în când, să avem de întâmpinat împrejurări potrivnice și suferințe, căci ele readună omul în reculegerea inimii sale, îl fac să-și cunoască surghiunul, și-l împiedică de a-și mai lega nădejdile de lucrurile acestui pământ. E bine, din când în când, să dăm piept cu potrivniciile, e bine ca oamenii să aibă despre noi păreri proaste și să ne ponegrească, chiar dacă nu le-am fi greșit cu nimic, nici cu gând rău n-am fi fost în nicio privință. Acestea toate sunt reazem de nădejde pentru smerenie și ne apără de înfumurarea deșartă. Într-adevăr, atunci când mai rău suntem ponegriți de gura lumii, când ceilalți au despre noi părerile cel mai proaste, mai bine și cu mai mult temei ochii ni se îndreaptă spre Dumnezeu, martorul lăuntric al conștiinței noastre.

2. Ar trebui, de aceea, ca omul să-și pună întreaga sa nădejde și tot reazemul în Dumnezeu, ca să nu simtă nevoia de a cerși pe nicăieri amarul mângâierilor omenești. Când un om de bunăvoință trece prin încercări și ispite, sau când îi dau târcoale gândurile rele, el înțelege mai bine ca niciodată cât de trebuincioasă îi este mâna lui Dumnezeu, fără de care nimic bun nu va putea vreodată, de unul singur, să ducă până la capăt. În astfel de împrejurări, omul se întristează, suspină, se roagă, căci stă sub pintenul amărăciunii. Atunci viața i se pare searbădă și și-ar dori să moară, ca să se poată topi cu totul și să se unească cu Cristos. Atunci abia își dă seama, cu adevărat, că nicăieri pe lume nu va putea găsi adăpost sigur și pace netulburată.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Pentru creștin este o necesitate și o datorie presantă să lupte împotriva răului cu prețul multor încercări și să îndure moartea; însă, asociat la misterul pascal și făcut asemenea lui Cristos întru moarte, întărit de speranță, va merge spre înviere (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 22).

Să ne rugăm: Doamne, rânduiește ca ispitele și problemele să nu ne despartă niciodată de tine, ci să ne apropie tot mai mult de tine și să ne unească strâns cu tine. Ajută-ne să înțelegem cât de mult avem nevoie de ajutorul tău.

Să reținem: E bine ca, din când în când, să avem de întâmpinat împrejurări potrivnice și suferințe, căci ele readună omul în reculegerea inimii sale, îl fac să-și cunoască surghiunul, și-l împiedică de a-și mai lega nădejdile de lucrurile acestui pământ.

Să practicăm: Să facem din fiecare încercare o oportunitate înfruntând-o cu smerenie și curaj.

Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului- AICI

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii – AICI

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte – AICI

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap? – AICI

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre – AICI

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr! – AICI

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea – AICI

Capitolul VII: Nu te socoti mai bun decât alții – AICI

Capitolul VIII: Nu-ți dezvălui inima oricărui om – AICI

Capitolul IX: Mai la adăpost este cel ce știe să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea – AICI

Capitolul X: Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare – AICI

Capitolul XI: (De ce) e greu să scăpăm de vicii? – AICI

VA URMA! Capitolul XIII: Lupta împotriva ispitelor.

Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).

Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

(Aici poți citi despre CELE TREI COPILĂRII FURATE – AICI)

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

„Dăruind vei dobândi!”

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

2

(De ce) e greu să scăpăm de vicii?

„Rar se întâmplă să putem spune că am înfrânt în noi, 
cu desăvârșire, 
măcar un singur viciu, 
iar de înaintarea zilnică a sufletului nostru 
nu ne sinchisim prea mult: 
iată de ce rămânem atât de reci și împietriți în lâncezeală”.

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul XI

Dobândirea păcii lăuntrice
și râvna propășirii sufletești

1. Ne-am putea bucura de multă pace dacă n-am ține să ne amestecăm cu tot dinadinsul în treburile, faptele și spusele altora, care, de fapt, nici măcar nu ne privesc. Într-adevăr, cum s-ar putea bucura mult timp de pace cel ce se amestecă tam-nisam în treburi care nu-l privesc, zorind într-una după prilejuri din afară, și dând astfel uitării datoria de a se reculege măcar din când în când în sufletul său? Ferice de inimile limpezi și curate, căci se vor bucura de belșug de pace.

2. Cum de-au izbutit unii sfinți să atingă atâta desăvârșită reculegere și să dobândească atâta lumină lăuntrică în sufletul lor? Silindu-se din răsputeri să-și răstignească orice imbold și poftă pământească, ei s-au dovedit în stare să se contopească, din adâncul inimii lor, cu Dumnezeu și lui singur să-i slujească în deplină libertate lăuntrică. Iar noi prea mult ne lăsăm stăpâniți de patimi, prea mult ne lăsăm frământați de lucruri vremelnice și trecătoare. Rar se întâmplă să putem spune că am înfrânt în noi, cu desăvârșire, măcar un singur viciu, iar de înaintarea zilnică a sufletului nostru nu ne sinchisim prea mult: iată de ce rămânem atât de reci și împietriți în lâncezeală.

3. Dacă am izbuti să răstignim cu desăvârșire în noi pornirile rele, scuturând totodată acele lanțuri care ne țin legați pe dinăuntru, am putea deprinde și gusta, măcar în parte, plăcerile luminării dumnezeiești. Una este pricina dintâi și piedica cea mai mare: rămânem încă robiți pornirilor rele și poftelor; șovăim să pășim bărbătește pe calea desăvârșirii pe care au mers sfinții. E de ajuns, iată, să întâmpinăm pe drumul nostru o împotrivire cât de mică, și ne pierdem de îndată cumpătul și ne reîntoarcem spre mângâierile omenești.

4. Dacă ne-am lupta cu bărbăție, ținând piept până la capăt împotrivirii, fără nici o îndoială am vedea ajutorul lui Dumnezeu coborând asupra noastră din cer, să ne întărească. Celor ce luptă cu nădejdea în puterea harului său, Dumnezeu nu șovăie să le dea mâna de ajutor trebuincioasă: ne trimite în cale prilejuri de luptă tocmai pentru a ne ajuta să învingem. Dacă am lega înaintarea noastră pe calea desăvârșirii doar de păzirea acelor cerințe și rânduieli ce se pot vedea pe dinafară, evlavia noastră s-ar stinge curând. Să punem, așadar, securea la rădăcină, ca, răstignind pornirile noastre rele, să putem dobândi pacea lăuntrică.

5. Dacă în fiecare an ne-am dezbăra de un singur viciu, stârpindu-l cu totul din suflet, n-am întârzia să devenim desăvârșiți. Din păcate se întâmplă adesea pe dos, ca, după mulți ani de viață religioasă, să ne simțim mai puțin buni și mai puțin desăvârșiți, decât eram la început. Râvna și dorința de mai bine se cuvin să crească din zi în zi mai mult; iată însă că a ajuns acum să ni se pară lucru mare dacă cineva și-a putut păstra în suflet râvna aprinsă de la început. Măcar dacă din capul locului am pune mai multă hotărâre și dârzenie, toate le-am putea face, după aceea, cu voie bună și ușurință. 

6. E greu să te lepezi de o obișnuință; mai greu încă e să te debarasezi de un nărav care a prins rădăcini în voință. Dacă însă nu te vei înfrânge pe tine însuți în lucruri mărunte și lipsite de însemnătate, cum vei izbuti oare să fii învingător în cele grele? Împotrivește-te din capul locului pornirilor rele, dezvață-te din timp de nărav, dacă nu vrei să te trezești, pe nesimțite, la ananghie mai mare. O, dacă ai ști ce pace ai putea câștiga pentru tine, ce bucurie ai putea dărui celor din jur, rânduindu-ți purtările cum se cade – nu mă îndoiesc că alta ar fi tragerea de inimă cu care te-ai îngriji de progresul tău sufletesc.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Progresul uman, care este un mare bine al omului, comportă totuși o tentație gravă: când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă, indivizii și grupurile au în vedere numai interesele proprii, nu și ale altora. Astfel, lumea nu mai este spațiul unei adevărate fraternități, în timp ce creșterea puterii omenirii amenință deja să distrugă însuși neamul omenesc.

Întreaga istorie a oamenilor e străbătută de o bătălie aprigă împotriva puterilor întunericului; aceasta a început de la origini și va dura, după cum spune Domnul, până în ziua de apoi. Prins în această înfruntare, omul trebuie să se lupte necontenit pentru a adera la bine și nu-și poate dobândi unitatea lăuntrică decât cu mari eforturi, cu ajutorul harului lui Dumnezeu” (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 37).

Să ne rugăm: Doamne, Mântuitorul meu, ajută-mă să îndestulez dreptatea ta prin penitență și iubirea ta prin fidelitate. Rupe în bucăți lanțurile mele și eliberează-mă de sclavia pasiunilor crude și nedrepte.

Să reținem: Ne-am putea bucura de multă pace dacă n-am ține să ne amestecăm cu tot dinadinsul în treburile, faptele și spusele altora, care, de fapt, nici măcar nu ne privesc.

Să practicăm: Împotrivește-te ispitelor încă de la început, înainte ca viciile să preia controlul vieții tale. 

Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului- AICI

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii – AICI

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte – AICI

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap? – AICI

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre – AICI

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr! – AICI

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea – AICI

Capitolul VII: Nu te socoti mai bun decât alții – AICI

Capitolul VIII: Nu-ți dezvălui inima oricărui om – AICI

Capitolul IX: Mai la adăpost este cel ce știe să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea – AICI

Capitolul X: Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare – AICI

VA URMA! Capitolul XII: Nu sunt fără rost împrejurările potrivnice… (sâmbătă, 23 ianuarie 2021).

Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).

Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

„Dăruind vei dobândi!”

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

4

Mai la adăpost este cel ce știe să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea

De multe ori ceea ce căutăm nu este în alt loc, 
ci în alt mod de a ne trăi viața și relațiile cu cei din casa noastră. 
Iar smerenia deschide cele mai multe uși spre fericire și liniște!

Cartea I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul IX

ASCULTARE ȘI SUPUNERE

1. Nu-i puțin lucru să-ți trăiești viața în ascultare, nu după cum te-ar tăia capul, ci supus mai marilor tăi. Ești, într-adevăr, în mai mare siguranță stând pe treapta de jos, unde să primești porunci, decât înălțat în vârf, de unde să le împarți altora. Dar mulți stau sub pavăza ascultării mai mult de nevoie decât din iubire, și tocmai de aceea suferă, ba nu se sfiesc uneori să și cârtească. E drept că nici nu vor putea vreodată dobândi libertatea lăuntrică, dacă nu îmbrățișează virtutea supunerii din toată inima, din dragoste pentru Dumnezeu. Omul poate colinda încoace și încolo: liniștea sufletească nu și-o va găsi decât în supunerea smerită față de mai marii săi. Mulți s-au lăsat înșelați amarnic, închipuindu-și mereu și mereu alte locuri mai bune.

2. E adevărat că fiecare ține bucuros la părerile sale și se simte mai bine împreună cu cei cu care împarte păreri și gusturi asemănătoare. Dar dacă Dumnezeu este în mijlocul nostru, se cade uneori să renunțăm la părerile noastre, pentru binele păcii. Și cine poate fi oare atât de înțelept încât să le știe pe toate? Prin urmare nu te bizui prea mult pe părerile tale, ci ascultă bucuros și pe ale altora. Chiar dacă părerea ta este îndreptățită, dar încetezi să ții morțiș la ea și, din iubire pentru Dumnezeu, urmezi pe a altuia, mai mare este folosul pentru propășirea ta sufletească.

3. Deseori mi-a fost dat să aud că mai la adăpost e cel ce știe să aplece urechea și să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea. Se poate totuși întâmpla ca îndreptățită într-adevăr să fie părerea fiecăruia; a ține însă morțiș numai la părerile tale – chiar atunci când, în chip limpede, dreapta chibzuință și judecată nu-ți pot da dreptate – e semn de cerbicie și de înfumurare.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: Prin profesiunea ascultării, călugării îi oferă lui Dumnezeu dăruirea deplină a voinței proprii ca jertfire de sine, și prin aceasta se unesc mai statornic și mai sigur cu voința lui mântuitoare. După exemplul lui Cristos, care a venit să facă voia Tatălui (cf. In 4,34; 5,30; Evr 10,7; Ps 39, 9) și, „luând chip de rob” (Fil 2,7), a învățat ascultarea din cele ce a pătimit (cf. Evr 5,8), călugării, îndemnați de Duhul Sfânt, se supun în credință superiorilor, care țin locul lui Dumnezeu, și prin ei sunt călăuziți spre slujirea tuturor fraților în Cristos, așa cum însuși Cristos, din supunere față de Tatăl, a slujit fraților și și-a dat viața ca răscumpărare pentru mulți (cf. Mt 20,28; In 10,14-18). Astfel, ei se leagă mai strâns în slujba Bisericii și se străduiesc să ajungă la măsura vârstei depline a lui Cristos (cf. Ef4, 13).

Călugării să se supună, așadar, cu respect și umilință superiorilor lor, după normele regulii și constituțiunilor, în spirit de credință și de iubire față de voința lui Dumnezeu, punându-și în îndeplinirea poruncilor și în realizarea îndatoririlor încredințate toate puterile minții și voinței precum și darurile naturii și ale harului, știind că lucrează la zidirea trupului lui Cristos după planul lui Dumnezeu. Astfel, ascultarea călugărească, departe de a umbri demnitatea persoanei umane, o aduce la maturitate, sporind libertatea lor de fii ai lui Dumnezeu.

La rândul lor, superiorii, urmând să dea socoteală de sufletele care le-au fost încredințate (cf. Evr13,17), docili față de voința lui Dumnezeu în îndeplinirea îndatoririi lor, trebuie să-și exercite autoritatea în spirit de slujire față de frați, astfel încât să exprime iubirea cu care Dumnezeu îi iubește. Să-i conducă pe supuși ca pe niște fii ai lui Dumnezeu și cu respectul datorat persoanei umane, facilitând supunerea lor de bunăvoie. Să le lase, în special pentru sacramentul Pocăinței și direcția spirituală, libertatea cuvenită. Să îi determine pe membri să colaboreze, cu o ascultare activă și responsabilă, în împlinirea îndatoririlor și în luarea inițiativelor. Așadar, superiorii vor asculta bucuros părerea membrilor și le vor stimula colaborarea pentru binele institutului și al Bisericii, rămânând totuși neatinsă autoritatea celor care conduc, de a hotărî și de a porunci ceea ce trebuie făcut.

Capitlurile și consiliile trebuie să-și îndeplinească fidel îndatorirea ce le este încredințată în conducere și să exprime fiecare în felul său participarea și grija tuturor membrilor pentru binele întregii comunități (Perfectae Caritatis, Decret privind reînnoirea vieții călugărești, nr. 14)

Să ne rugăm: Dăruiește-ne, bune Isuse, ca în dorința noastră de a te imita, să ne însușim virtutea ascultării și astfel să-ți fim plăcuți ție și să împlinim în orice situație și în orice timp voința ta preasfântă. Amin. 

Să reținem: Deseori mi-a fost dat să aud că mai la adăpost e cel ce știe să aplece urechea și să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea.

Să practicăm: Ascultă cu politețe opiniile altora și nu te strofoca să-ți impui propriile păreri asupra altora. 

Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap?

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr!

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea

Capitolul VII: Nu te socoti mai bun decât alții

Capitolul VIII: SĂ NE FERIM DE APROPIEREA NESĂBUITĂ FAȚĂ DE CEILALȚI

VA URMA! Capitolul X: Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare… (vineri, 13 noiembrie 2020).

Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).

Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

„Dăruind vei dobândi!”

Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

7.00 €

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

5