Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

”Noi toţi ne vom întâlni acolo sus, noi toţi. Este frumos, dă putere sufletului” (Biserica. Peregrină spre împărăţie)

Posted by Laurentiu pe 27/11/2014

drum_spre_cerIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cam urâţică ziua, dar voi sunteţi curajoşi, felicitări! Sperăm să ne rugăm împreună astăzi.

Prezentând oamenilor din timpul nostru Biserica, Conciliul Vatican II ţinea cont foarte mult de un adevăr fundamental, pe care nu trebuie să-l uităm niciodată: Biserica nu este o realitate istorică, statică, scop în sine, ci este încontinuu în drum în istorie, spre o ţintă ultimă şi minunată care este împărăţia cerurilor, pentru care Biserica pe pământ este germen şi început (cf. LG 5). Când ne îndreptăm spre acest orizont, ne dăm seama că imaginaţia noastră se opreşte, revelându-se capabilă abia să intuiască strălucirea misterului care depăşeşte simţurile noastre. Şi apar în noi în mod spontan câteva întrebări: când va avea loc această trecere finală? Cum va fi noua dimensiune în care Biserica va intra? Ce anume va fi cu omenirea? Dar cu creaţia care ne înconjoară? Însă aceste întrebări nu sunt noi, deja le puseseră discipolii lui Isus în acel timp: “Dar când va fi asta? Când va fi triumful Duhului asupra creaţiei, asupra celor create, asupra a toate…”. Sunt întrebări umane, întrebări vechi. Şi noi punem aceste întrebări.

1. Constituţia conciliară Gaudium et spes, în faţa acestor întrebări care răsună din totdeauna în inima omului, afirmă: “Nu cunoaştem timpul împlinirii pământului şi a omenirii şi nici nu cunoaştem modul în care va fi transformat universul. Desigur, chipul lumii acesteia, deformat de păcat, trece, însă ni s-a dezvăluit că Dumnezeu pregăteşte un lăcaş nou şi un pământ nou în care sălăşluieşte dreptatea şi a cărui fericire va împlini şi va depăşi toate dorinţele de pace care se urcă la inima omului” (nr. 39). Iată ţinta spre care tinde Biserica: este, aşa cum spune Biblia, “Ierusalimul nou”, “Paradisul”. Mai mult decât un loc, este vorba despre o “stare” a sufletului în care aşteptările noaste cele mai profunde vor fi împlinite în mod îmbelşugat şi fiinţa noastră, ca făpturi şi ca fii ai lui Dumnezeu, vor ajunge la maturitatea deplină. Vom fi în sfârşit îmbrăcaţi în bucuria, pacea şi iubirea lui Dumnezeu în mod complet, fără nicio limită, şi vom fi faţă în faţă cu El (cf. 1Cor 13,12). Este frumos să ne gândim la asta, să ne gândim la cer. Noi toţi ne vom întâlni acolo sus, noi toţi. Este frumos, dă putere sufletului.

2. În această perspectivă, este frumos să percepem că există o continuitate şi o comuniune de fond între Biserica ce este în cer şi cea care este încă în drum pe pământ. De fapt, cei care deja trăiesc în faţa lui Dumnezeu pot să ne susţină şi să mijlocească pentru noi, să se roage pentru noi. Pe de altă parte, şi noi suntem mereu invitaţi să oferim fapte bune, rugăciuni şi chiar sfânta Euharistie pentru a uşura chinul sufletelor care sunt încă în aşteptarea fericirii fără de sfârşit. Da, pentru că în perspectiva creştină, distincţia nu mai este între cel care deja a murit şi cel care încă nu a murit, ci între cel care este în Cristos şi cel care nu este în Cristos! Acesta este elementul determinant, cu adevărat decisiv pentru mântuirea noastră şi pentru fericirea noastră.

3. În acelaşi timp, Sfânta Scriptură ne învaţă că împlinirea acestui plan minunat nu poate să nu intereseze şi tot ceea ce ne înconjoară şi care a ieşit din gândul şi din inima lui Dumnezeu. Apostolul Paul afirmă asta în mod explicit, când spune că “şi creaţia va fi eliberată din sclavia corupţiei, pentru a intra în libertatea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21). Alte texte folosesc imaginea “cerului nou” şi a “pământului nou” (cf. 2Pt 3,13; Ap 21,1), în sensul că tot universul va fi reînnoit şi va fi eliberat o dată pentru totdeauna de orice urmă de rău şi chiar de moarte. Ceea ce se prospectează, ca împlinire a unei transformări care în realitate este deja în desfăşurare începând de la moartea şi învierea lui Cristos, este deci o nouă creaţie; aşadar, nu o eliminare a cosmosului şi a tot ceea ce ne înconjoară, ci a duce toate lucrurile la plinătatea lor de fiinţă, de adevăr, de frumuseţe. Acesta este planul pe care Dumnezeu, Tată, Fiul şi Sfânt Duh, din totdeauna vrea să-l realizeze şi-l realizează.

Dragi prieteni, când ne gândim la aceste realităţi minunate care ne aşteaptă, ne dăm seama cât de mult a aparţine Bisericii este cu adevărat un dar minunat, care are înscrisă o vocaţie foarte înaltă! Aşadar să cerem Fecioarei Maria, Maica Bisericii, să vegheze mereu asupra drumului nostru şi să ne ajute să fim, asemenea ei, semn bucuros de încredere şi de speranţă în mijlocul fraţilor noştri.

Franciscus

(Audienţa generală de miercuri 26 noiembrie)

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in Lecturi, Papa Francisc | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Cuvinte nemuritoare izvorâte dintr-o inimă plină de umilință

Posted by Laurentiu pe 27/11/2014

Isus si centurionulO poveste spune că un om avea doi fii: unul poet de renume la Roma, la curtea împăratului Tiberiu, altul centurion într-un ținut îndepărtat al Imperiului. Acest om a trăit o viață onestă și la moarte sa a fost purtat direct în rai. De acolo a privit spre viitor și a văzut mii de oameni care deși vorbeau limbi diferite, rosteau aceleași cuvinte. Atunci, emoționat a spus unui înger: „Știam eu că versurile băiatului meu, poetul, erau geniale și nemuritoare. Spune-mi care dintre poeziile lui sunt recitate de acești oameni?” Îngerul se adresă bătrânului cu blândețe. „Versurile fiului tau, poetul, au fost foarte populare la Roma. Erau pe placul tuturor. Dar o dată cu sfârșitul domniei lui Tiberiu și versurile lui au fost date uitării. Aceste cuvinte sunt ale fiului care s-a dus la armată”. Batrânul se uită surprins la înger. „Fiul acesta s-a dus într-un loc îndepărtat și a devenit centurion. Și era un om bun și drept. Într-o seara, unul dintre sclavii lui s-a îmbolnăvit și trăgea să moară. Fiul tau a auzit vorbindu-se despre un Învățător care-i vindeca pe bolnavi și a plecat, mergând zile întregi în căutarea acestui om. Pe drum a descoperit că omul pe care-l căuta era Fiul lui Dumnezeu. S-a apropiat de el și i-a povestit că avea un rob bolnav. Iar Învățătorul s-a oferit să meargă pâna la el acasă. Dar centurionul era om cu credintă și privind cu umilință în ochii Învățătorului i-a spus aceste cuvinte pe care acum le repetă omenirea în fiecare colț al pământului „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, dar spune numai un cuvânt și va fi vindecat servitorul meu”.

Aceste cuvinte sunt mai mult decât o poveste. Sunt cuvintele pe care noi le găsim în Evanghelie (cf. Mt 8,5-13) și pe care le repetăm la sfânta Liturghie tocmai ca răspuns la invitația din prima lectură: „fericiţi cei chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului”. Fericiți suntem noi pentru că ne aflăm printre cei chemați, dar în același timp fericiți suntem dacă ne recunoaștem cu umilință nevrednicia, păcatul. Singurul care poate purifica și îndreptăți inima noastră este Cristos căci „judecățile lui sunt adevărate și drepte”. Să răspundem astăzi invitației la ospățul de nuntă, însușindu-ne totodată cu multă smerenie cuvintele centurionului. Întăriți cu pâinea Euharistică vom reuși să așteptăm fără teamă împlinirea timpului, ziua când „îl vom vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere și cu mare glorie”.

Reține

Domnul privește cu drag la cei umili și le binecuvântează viața, le ascultă rugăciunile.

Joi, 27 noiembrie 2014 

Joi din saptamâna a 34-a de peste an
Sf. Virgil, ep.
Ap 18,1-2.21-23; 19,1-3.9a; Ps 99; Lc 21,20-28

LECTURA I
A căzut Babilonul cel mare!
Citire din cartea Apocalipsului sfântului apostol Ioan 18,1-2. 21-23; 19,1-3.9a
Eu, Ioan, 1 am mai văzut un înger care se cobora din cer; el primise o putere aşa de mare încât pământul s-a luminat de strălucirea lui. 2 El a strigat cu glas puternic: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare! Iată a ajuns o locuinţă a diavolilor, o cloacă a tuturor duhurilor necurate, un coteţ al tuturor păsărilor spurcate şi răpitoare!” 21 Atunci un înger puternic a luat o piatră, mare cât o piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a strigat: “Aşa de violent va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu o vor mai găsi! 22 Sunetele cântăreţilor din harpă şi din alte instrumente, ale cântăreţilor din fluier şi trompetă nu se vor mai auzi niciodată în tine. Nu se va mai afla în tine nici un fel de meseriaş, huruitul morii nu se va mai auzi niciodată; 23 lumina lămpii nu va mai arde; cântecul mirelui şi al miresei nu se vor mai auzi în tine, deoarece negustorii tăi stăpâneau pământul, iar vrăjitoriile tale au dus la rătăcire toate popoarele”. 19,1 După aceea, am auzit în cer un glas puternic ca al unei mulţimi imense, care ziceau: “Aleluia! Mântuirea, mărirea şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru! 2 Căci judecăţile lui sunt adevărate şi drepte, el a judecat pe Prostituata cea Mare, care ducea la desfrânare pământul prin destrăbălarea ei; el a lovit-o, ca să se răzbune sângele slujitorilor săi din mâinile ei!” 3 Şi mulţimea a strigat din nou: “Aleluia!” Şi din ea se ridică fum în vecii vecilor. 9a Atunci un înger mi-a spus: “Scrie! Fericiţi sunt cei chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 99,2.3.4.5 (R.: cf. Ap 19,9a)
R.: Fericiţi sunt cei chemaţi la ospăţul de nuntă al mielului!
2 Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului;
slujiţi Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea lui cu cântece de veselie. R.

3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui şi turma pe care o conduce el. R.

4 Mergeţi spre casa lui lăudându-l,
intraţi cântând în casa lui!
Aduceţi mulţumire şi binecuvântaţi numele lui. R.

5 Căci Domnul este bun,
bunătatea lui ţine pe vecie
şi adevărul lui din neam în neam. R.

ALELUIA Lc 21,28
(Aleluia) Ridicaţi-vă privirea spre ceruri,
căci se apropie mântuirea voastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ierusalimul va fi călcat în picioare de către păgâni, până se va sfârşi timpul păgânilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,20-28
În acel timp, 20 Isus a spus ucenicilor săi: “Când veţi vedea Ierusalimul încercuit de armate să ştiţi că devastarea lui este foarte aproape. 21 Atunci cei care vor fi în Iudeea să fugă în munţi, cei care vor fi în cetate să plece din ea, cei care vor fi la câmp să nu se întoarcă în cetate, 22 căci acestea vor fi zilele în care Dumnezeu va face dreptate, ca să se împlinească toate cuvintele Scripturii. 23Vai de femeile însărcinate şi de cele care vor alăpta în zilele acelea, căci va fi o mare strâmtorare în ţară, o mare mânie împotriva acestui popor. 24 Vor cădea de ascuţişul sabiei, vor fi târâţi în captivitate la toate popoarele păgâne, Ierusalimul va fi călcat în picioare de către păgâni, până se va sfârşi timpul domniei lor. 25 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele se vor înspăimânta din pricina vuietului mării şi al valurilor. 26 Oamenii vor muri de groază în aşteptarea celor ce vor veni peste lume, căci puterile cerului se vor clătina. 27 Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă mare. 28 Când vor începe să se întâmple acestea, ridicaţi-vă capetele şi priviţi în sus, pentru că mântuirea voastră se apropie!”

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Îndemn la bucurie şi slujire generoasă – Scrisoare pastorală pentru Anul Vieții Consacrate

Posted by Laurentiu pe 26/11/2014

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori, dragi persoane consacrate,

Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul (Lc 1,47)
Iată vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta! (Evr 10,7)

petru-gherghelLa sfârşitul întâlnirii cu cei 120 de superiori generali ai unor institute masculine, Sfântul Părinte papa Francisc a făcut o nouă surpriză anunţând că anul 2015 va fi Anul Vieţii Consacrate. Vestea i-a umplut de bucurie pe toţi, manifestându-se prin îndelungi aplauze.

S-a constatat atunci cât de mult preţuieşte Sfântul Părinte şi Biserica viaţa consacrată şi cât de mult aşteaptă lumea de la toţi cei ce au ales acest mod de viaţă şi de slujire.

Pentru a da curs acestei dorinţe a Sfântului Părinte, cardinalul prefect al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, Eminenţa sa Joao Braz de Aviz, şi secretarul aceleiaşi Congregaţii, Mons. Jose Rodriguez Carballo, au ţinut o conferinţă de presă în care au anunţat întregii Biserici hotărârea Sfântului Părinte, precizând că acest An al Vieţii Consacrate a fost gândit în contextul celor 50 de ani de la Conciliul Vatican II şi, în special, al împlinirii a 50 de ani de la publicarea decretului conciliar Perfectae caritatis despre reînnoirea vieţii consacrate.

Cu privirea îndreptată asupra acestui timp de har dorim să îmbrăţişăm viitorul cu speranţă, avea să precizeze cardinalul prefect în cuvântul său. Precizând acest scop cu privire la realitatea în care se află întreaga societate, Biserica şi viaţa consacrată, cardinalul prefect împărtăşea tuturor o speranţă: “Din criza care s-a abătut asupra întregii vieţi din societate şi din Biserică să extragem o profundă lecţie şi să folosim această situaţie ca o ocazie favorabilă de creştere în profunzime şi, aşadar, de speranţă, motivată de certitudinea că viaţa consacrată nu va putea să dispară din Biserică, pentru că a fost dorită de Cristos ca parte de neînlocuit a Bisericii sale”.

Acest lucru şi această speranţă reprezintă al treilea obiectiv al întregului an, care îndreptăţeşte şi obligă toate persoanele de a trăi prezentul cu pasiune, căci Anul Vieţii Consacrate va fi un moment important pentru evanghelizarea propriei vocaţii şi pentru mărturisirea frumuseţii de a-l urma pe Cristos în multiplele forme în care se exprimă viaţa consacrată. Este o fericită ocazie de a trezi lumea cu mărturia lor profetică şi cu prezenţa lor în “periferiile existenţiale ale sărăciei şi gândirii”. Tocmai despre această chemare le-a vorbit Sfântul Părinte Francisc superiorilor generali la întâlnirea din 29 noiembrie 2013.

Anunţând aceste obiective şi aceste exigenţe noi în viaţa celor consacraţi, cardinalul prefect avea să le sugereze un adevărat program, care va trebui să şi-l însuşească toţi cei consacraţi.

Consacraţii şi consacratele sunt conştienţi că, în afară de a relata marea istorie pe care au scris-o în trecut, sunt chemaţi să scrie în viitor o istorie nu mai puţin frumoasă şi mare, după cum noteazăVita consecrata la nr. 110, îngrijindu-se de o formare adecvată provocărilor din timpul nostru, în aşa fel încât “să repropună cu curaj” şi cu “fidelitate dinamică” şi creativă experienţa fondatorilor şi fondatoarelor lor (Card. Joao Braz de Aviz, 31.01.2014).

Recent, la 17 octombrie, secretarul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, Mons. Jose Rodriguez Carballo, odată cu prezentarea celei de a doua scrisori a Congregaţiei către toate persoanele consacrate, anunţa că Anul Vieţii Consacrate va începe la 30 noiembrie, prima duminică din Advent, cu o sfântă Liturghie în bazilica “Sfântul Petru”, precedată de o priveghere de rugăciune care va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, în bazilica “Sfânta Maria cea Mare”.

Anul Vieţii Consacrate trebuie să aibă la bază trei dimensiuni sau cuvinte cheie: evanghelie, profeţie şi speranţă, care să arate lumii cine sunt şi ce rol au persoanele consacrate în viaţa Bisericii şi a societăţii. Persoanele consacrate: a) vestesc lumii evanghelia, vestea cea bună – sunt un ferment al noii evanghelizări, b) dau mărturie, ca o profeţie, despre realităţile vieţii veşnice, spre care toţi se îndreaptă şi c) reprezintă un adevărat model de speranţă că tot ceea ce ne-a fost promis se va realiza în ciuda tuturor dificultăţilor şi obstacolelor din societatea de azi.

Anul Vieţii Consacrate va trebui, aşadar, să fie un adevărat sprijin pentru persoanele consacrate, care, dispunând de o aşa de mare şi nobilă chemare, să devină mai conştiente de frumuseţeaurmării lui Cristos, iar, în al doilea rând, acest an trebuie să fie o ocazie prin care toate persoanele consacrate să spună lumii, fără pretenţii de superioritate şi fără complexe de inferioritate,frumuseţea vieţii consacrate.

Sfântul Părinte papa Francisc, adresându-se tuturor creştinilor, dar mai ales persoanelor consacrate, în ziua de 2 februarie 2014 a ţinut să scoată în evidenţă care este rolul tuturor consacraţilor şi înţelesul oferirii de sine lui Dumnezeu al celor ce au ales practicarea voturilor, adică să aparţină lui Dumnezeu în mod deplin şi exclusiv.

Este vorba de o oferire de sine însuşi lui Dumnezeu care se aplică fiecărui creştin, pentru că toţi suntem consacraţi lui prin Botez, dar mai ales care le revine, în mod cu totul deosebit, călugărilor şi călugăriţelor, precum şi laicilor consacraţi, care, cu practicarea voturilor, aparţin lui Dumnezeu în mod deplin şi exclusiv.

Persoanele consacrate, “sunt semn al lui Dumnezeu în diferite locuri ale vieţii, sunt plămadă pentru creşterea unei societăţi mai drepte şi fraterne, sunt profeţie de împărtăşire cu cei mici şi cei săraci. Astfel înţeleasă şi trăită, viaţa consacrată ne apare tocmai cum este ea realmente: este un dar al lui Dumnezeu, un dar al lui Dumnezeu oferit Bisericii, un dar al lui Dumnezeu oferit poporului său! Fiecare persoană consacrată este un dar pentru poporul lui Dumnezeu aflat în drum. Există multă nevoie de aceste prezenţe, care întăresc şi reînnoiesc activitatea răspândirii evangheliei, a educaţiei creştine, a carităţii faţă de cei mai nevoiaşi, a rugăciunii contemplative; activitatea de formare umană, de formare spirituală a tinerilor, a familiilor; angajarea pentru dreptate şi pace în familia umană.

Biserica şi lumea are nevoie de această mărturie a iubirii şi a milostivirii lui Dumnezeu. Consacraţii, călugării, călugăriţele sunt mărturia că Dumnezeu este bun şi milostiv. De aceea este necesar să se valorizeze cu recunoştinţă experienţele de viaţă consacrată şi să se aprofundeze cunoaşterea diferitelor carisme şi spiritualităţi. Trebuie să ne rugăm pentru ca mulţi tineri să răspundă da Domnului care îi cheamă să se consacre total lui pentru o slujire dezinteresată a fraţilor; să îşi consacre viaţa pentru a sluji lui Dumnezeu şi fraţilor.

Pentru toate aceste motive, aşa cum a fost anunţat deja, anul viitor va fi dedicat în mod special vieţii consacrate. Să încredinţăm încă de acum această iniţiativă mijlocirii Fecioarei Maria şi sfântului Iosif, care, ca părinţi ai lui Isus, au fost primii care au fost consacraţi de el şi şi-au consacrat lui viaţa”.

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori, iubiţi credincioşi,

Luând cu mare interes act de voinţa Sfântului Părinte papa Francisc şi a Congregaţiei pentru Viaţa Consacrată, noi, cei din Dieceza de Iaşi, ne dispunem să întâmpinăm cu bucurie noul an pastoral, înscriindu-ne cu toată grija şi dăruirea aprofundării chemării persoanelor care au simţit chemarea Domnului la o viaţă de dăruire prin profesiunea voturilor pentru a fi, aşa cum aşteaptă întreaga Biserică şi Sfântul Părinte papa Francisc, semne ale lui Dumnezeu şi purtători ai evangheliei, profeţi ai unei vieţi de credinţă şi modele de speranţă adevărată pentru toţi oamenii.

Suntem fericiţi că în dieceza noastră există un frumos număr de congregaţii, de călugări şi călugăriţe (56, dintre care 13 masculine şi 43 feminine, cu un total de 170 de preoţi şi fraţi şi 422 de surori cu voturi temporare ori perpetue în cele 100 de case ale lor).

Ne bucurăm că dorinţa Sfântului Părinte de a avea un an dedicat vieţii consacrate a găsit un ecou deosebit între cei ce aparţin ordinelor şi familiilor călugăreşti şi că de acest fapt se bucură poporul creştin, în frunte cu păstorii lui.

Gândul de a întâmpina şi a trăi bine acest an pastoral s-a transformat în mobilizare, iar întâlnirile avute în acest scop în toate zonele diecezei, coordonate de vicarul nostru episcopal, pr. Alois Fechet, reprezintă un semn deosebit pentru o angajare plenară în desfăşurarea întregului an dedicat vieţii consacrate.

Recenta întâlnire de la Cluj a tuturor superiorilor şi superioarelor congregaţiilor din România reprezintă marea bucurie şi dorul fierbinte de a răspunde la aşteptarea Bisericii, a Sfântului Părinte şi a păstorilor sufleteşti, care au găsit şi beneficiază de un mare şi nobil ajutor pentru răspândirea evangheliei, pentru mărturisirea de credinţă şi pentru consolidarea speranţei în mărirea împărăţiei lui Dumnezeu.

Luând în considerare recomandările generale făcute de Congregaţia pentru Viaţa Consacrată, sugestiile făcute de recenta întâlnire de la Cluj, analiza făcută de Oficiul pentru Viaţa Consacrată din Dieceza de Iaşi, precum şi unele precizări locale pentru desfăşurarea acestui an pastoral, facem următoarele precizări:

- Sâmbătă seara, 29 noiembrie, în ajunul deschiderii noului an pastoral dedicat vieţii consacrate, se va organiza o priveghere de rugăciune pregătită şi susţinută de persoanele consacrate, prezente în comunităţile parohiale, priveghere coordonată de parohul locului, împreună cu ceilalţi preoţi prezenţi în parohie.

- În ziua de 30 noiembrie, prima duminică din Advent, în catedrala “Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, la ora 11.00, se va celebra o sfântă Liturghie pontificală cu prezenţa reprezentanţilor tuturor familiilor călugăreşti din dieceză, odată cu celebrarea solemnă prezidată la Roma de Sfântul Părinte papa Francisc. Persoanele consacrate vor avea un rol special în celebrarea acestei sfinte Liturghii, în care toţi vom fi uniţi cu Sfântul Părinte şi cu întreaga Biserică, pentru a marca acest moment de har.

Cerem tuturor parohilor ca în toate bisericile parohiale şi filiale să se facă referinţă directă la începerea noului an pastoral dedicat vieţii consacrate, iar la sfintele Liturghii, în comunităţile unde sunt prezente persoane consacrate, ele vor participa activ la proclamarea lecturilor, la rugăciunea credincioşilor şi la alte momente.

Catehezele şi diferitele iniţiative, pe parcursul întregului an pastoral, vor fi înaintate spre cunoaştere şi aplicare, Oficiului pentru Viaţa Consacrată, coordonat de pr. dr. Alois Fechet.

Sfinţiile voastre, dragi şi iubiţi credincioşi,

Implorăm cu profundă credinţă, pentru toate persoanele consacrate, pentru toţi călugării şi călugăriţele noastre şi pentru toţi consacraţii laici, mijlocirea preacuratei Fecioare Maria, modelul tuturor celor dornici de a-l urma pe Cristos mai îndeaproape, a sfântului Iosif cel feciorelnic, inspiratorul tuturor celor ce vor să-l slujească pe Isus, precum şi a tuturor fondatorilor şi fondatoarelor, care se bucură astăzi de fericirea contemplării lui Dumnezeu, precum şi de dragostea şi fidelitatea care îi urmează.

Îl preamărim pe Domnul pentru tot darul pe care ni-l oferă prin slujirea persoanelor consacrate şi ne unim într-un imn de preamărire:

Te, Deum, laudamus
“Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm”
şi “în veci cântăm milostivirile tale!”

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Posted in E bine de ştiut, Lecturi | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,878 other followers

%d bloggers like this: