Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Aș vrea un curs despre „arta de a atinge”

Posted by Laurentiu pe 22/01/2015

in bratele DomnuluiÎn toiul sesiunii la ce aș putea să mă gândesc, împreună cu celelalte milioane (zeci sau sute de milioane?!) de studenți, decât la cursuri, la ceea ce ne învață profesorii. Încă de mici suntem puși să învățăm să numărăm și să citim, să socotim și să scriem. Creștem un pic și începem să aprofundăm materii: istorie, geografie, biologie, chimie, fizică, logică, filozofie, economie, psihologie, teologie etc. La acestea se adaugă cursurile din familie și din societate: codul bunelor maniere. Am învățat să fim politicoși, onești, civilizați, curați, atenți, generoși … Cursuri peste cursuri primite de la părinți, bunici, profesori, viață. Este destul de greu după ce termini o facultate și eventual o altă specializare să mai ții socoteala cursurilor pe care le-ai făcut la „școală”. Și totuși, când mă uit înapoi și fac socoteala îmi dau seama că îmi lipsește (și lipsește multora!) un curs care mi se pare esențial. Nu am făcut și nici nu am auzit să existe un curs despre „arta de a atinge”. Oare de ce nu se predă un astfel de curs?! Mi se pare esențial să știi cum și când poți sau trebuie sau nu trebuie să atingi ceva sau, mai ales, pe cineva.

Cred că iubitorii dansului profesionist învață astfel de lecții. Deși nu am nicio treabă cu lumea dansului, mă gândesc că nu poți dansa tango fără să știi cum să-ți cuprinzi partenerul sau fără să știi să dai „marca”, să atingi, să simți. De asemenea cred că și medici învață astfel de lucruri: ei știu mereu unde să ne atingă în funcție de ce ne doare, de ce trebuie vindecat, operat etc. Însă nu despre „atingeri de specialitate” vreau să fie cursul, ci despre atingerile de fiecare zi: în casă, la școală, la serviciu, cu prietenii sau rudele, cu șefii sau angajații, cu colegii sau partenerii de afaceri etc.

Trebuie să fie o artă în toate atingerile noastre. Nu poți atinge la întâmplare. Nu poți atinge pe oricine, oricând, oricum. Trebuie să fie o diferență într-o strângere de mână și o îmbrățișare, după cum trebuie să fie diferență și a te îmbrățișa plin de elanul succesului cu un șef și a te îmbrățișa cu cel mai bun prieten sau cu părinții. Cine ne învață toate aceste atingeri?

Unii spun că se învață de la sine, însă nu cred că este o artă înnăscută sau care se deprinde după „ureche”, din ceea ce vedem sau trăim. Cu siguranță nu este o artă simplă: chiar nu ați fost niciodată asaltați de îmbrățișări nedorite?! Sau nu v-ați simțit incomod în urma unor îmbrățișări prea puternice, sufocante?! Oare nu ne amintim toți de acele îmbrățișări din care nu mai știam cum să scăpăm sau acelea pe care le-am oferit și am simțit din plin stânjeneală din celălalt?!

Există o artă de a atinge iar această artă trebuie învățată cu un singur scop: să vindecăm, să bucurăm, să alinăm suferințe, să ștergem lacrimi, să facem inimi să tresalte de bucurie și trupuri să prindă viață. O astfel de artă stăpânea Isus, după cum ne învață de atâtea ori evanghelia: „l-a atins și s-a vindecat”. Iar această vindecare nu privește doar trupul, ci mai ales sufletul. Ei bine, o astfel de artă ar trebui să învățăm toți: să știm să atingem, să cuprindem cu mâinile, să îmbrățișăm pentru a vindeca.

Arta de a atinge mâinile, fața, trupul. Arta de a îmbrățișa. Arta de a atinge inima prin orice gest, prin orice îmbrățișare. Aș vrea să existe o astfel de artă, o astfel de școală pe care să o facem toți și să ne transformăm în specialiști ai vindecărilor. Dacă tot facem atâtea cursuri ca să devenim cineva, ca să ne realizăm și prin munca noastră să fim de folos societății, să încercăm să dezvoltăm în noi și o astfel de artă. Să învățăm să ne atingem spre vindecare. Să învățăm să îmbrățișăm: nu sufocându-l pe celălalt (și la propriu și la figurat!), ci sprijinindu-l, asigurându-l de prezența noastră, ocrotindu-i viața, tămăduindu-i rănile sufletești și chiar trupești. Îmi sunt atât de dragi oamenii care știu să pună balsam pe o inimă rănită printr-o singură îmbrățișare! Îmi plac oamenii care știu să stea alături de tine și să te țină de mână, atât, atunci când suferi. Există oameni și oameni, atingeri și atingeri: unii pun degetul pe rană, alții pun sare, unii venin și alții balsam. Toți prin aceleași gesturi. Tu când atingi o altă persoană ce faci: vindeci sau rănești?

O, blândă fecioară Marie, mijlocește-ne harul de a ne vindeca unii pe alții prin atingerile noastre. Învață-ne să ne îmbrățișăm aproapele spre slujire, nu spre dominare, așa cum ai mers cu drag și ai slujit-o pe verișoara ta, Elisabeta. Învață-ne să ne folosim cu delicatețe mâinile și cu gingășie brațele. Fă ca viața noastră să fie o dovadă a iubirii cu care Domnul ne îmbrățișează în fiecare zi. Trimite astăzi o inimă generoasă acelora care suferă. Fii alături de cei bolnavi și prin atingerea miraculoasă a Fiului tău alină suferințele lor. Tămăduitoarea bolnavilor, roagă-te pentru noi.

Reţine

Arta de a atinge nu trebuie să fie un curs opțional la care participăm din când în când, ci trebuie să fie un „curs” zilnic măcar de zece minute: cinci minute de teorie, în care să ne gândim la cei pe care ar trebui să-i atingem astăzi, la cei care au nevoie de îmbrățișarea noastră și de a căror îmbrățișare avem la rândul nostru nevoie; și alte cinci minute de practică: să mergem lângă cei care ne așteaptă și să-i îmbrățișăm, să-i atingem cu gingășia unei inimi curate și vindecătoare.

Joi, 22 ianuarie 2015 

Joi din saptamâna a 2-a de peste an
Sf. Vincentiu, diacon m. *; Fer. Laura, m.
Evr 7,25-8,6; Ps 39; Mc 3,7-12

LECTURA I
Isus s-a jertfit pe sine însuşi, o dată pentru totdeauna.
Citire din Scrisoarea către Evrei 7,25-8,6
Fraţilor, Isus poate să-i mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor. 26 Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri; 27 el nu are nevoie, ca marii preoţi, să aducă jertfă în fiecare zi, mai întâi pentru păcatele proprii şi apoi pentru cele ale poporului: aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, oferindu-se pe sine însuşi. 28 De fapt, Legea stabileşte ca mari preoţi oameni care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, venit în urma Legii, îl constituie pe Fiul, care este desăvârşit pentru totdeauna. 8,1 Punctul cel mai important din ceea ce spunem este că avem un astfel de mare preot, care s-a aşezat de-a dreapta tronului maiestăţii în ceruri, 2 slujitor al sanctuarului şi al cortului adevărat, pe care Domnul l-a ridicat, şi nu un om. 3Căci orice mare preot este pus să aducă daruri şi jertfe. De aceea, este necesar să aibă şi el ceva ca să ofere. 4 Dacă ar fi pe pământ, n-ar fi preot pentru că aici este deja cine să ofere daruri conform Legii. 5 Aceştia slujesc unei imagini şi umbre a celor cereşti, după cum i-a fost spus lui Moise când urma să ridice cortul: “Vezi, i-a zis, să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte”. 6 Acum însă el a primit o slujire cu atât mai înaltă, cu cât mai înaltă este alianţa al cărei mijlocitor este el, deoarece aceasta este întemeiată pe promisiuni mai bune.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 39(40),7-8a.8b-9.10.17 (R.: 8a.9a)
R.: Iată, vin, Doamne, ca să fac voinţa ta!

7 Jertfă şi ofrandă tu nu doreşti,
tu mi-ai deschis urechile;
nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat.
8a Atunci, am zis: “Iată, vin! R.

8b În sulul cărţii este scris despre mine
9 ca să fac voinţa ta!”
Dumnezeul meu, aceasta o doresc.
Legea ta este în adâncul inimii mele. R.

10 Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare;
nu-mi închid buzele; tu ştii lucrul acesta, Doamne!
17 Să se bucure şi să se veselească în tine toţi cei care te caută;
cei care iubesc mântuirea ta să zică fără încetare:
“Preamărit să fie Domnul”! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Tim 1,10b
(Aleluia) Mântuitorul nostru Isus Cristos a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie. (Aleluia)

EVANGHELIA
Duhurile necurate, când îl vedeau, cădeau în faţa lui şi strigau: “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar el le poruncea cu asprime să nu-l facă cunoscut.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,7-12
În acel timp, Isus a plecat împreună cu discipolii săi lângă mare şi îl urma o mulţime numeroasă din Galileea. Chiar şi din Iudeea, 8 din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi din jurul Tirului şi Sidonului, o mare mulţime, care auzise câte a făcut, a venit la el. 9 Apoi, din cauza mulţimii, ca să nu-l strivească, el le-a spus discipolilor să-i pregătească o barcă. 10 Deoarece vindecase pe mulţi, toţi cei care aveau vreo suferinţă se îmbulzeau ca să-l atingă. 11 Iar duhurile necurate, când îl vedeau, cădeau în faţa lui şi strigau: “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” 12 Dar el le poruncea cu asprime să nu-l facă cunoscut.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Vai celor care fură viitorul tinerilor! Vai celor care distrug Familia!

Posted by Laurentiu pe 21/01/2015

familieCuvintele costă. Ba mai mult, tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta. Mai nou, am văzut că trebuie să te exprimi în funcție de cât vrei să trăiești. Caricaturile în Franța, discursurile în Argentina, rugăciunile în Nigeria se plătesc cu viața. Și nu doar acestea. Totul se plătește. Și discursurile despre feciorie, curăție, castitate, celibat sunt pentru mulți caricaturi demne de a fi huiduite sau măcar disprețuite. Trebuie să recunoaștem că ne este greu să lăsăm virtutea să fie valoare. Preferăm ce-i mai ușor. Și ce este mai ușor decât viciul, răul, păcatul?! Cât efort trebuie să depui pentru a păcătui?

Să vorbești astăzi despre fecioare și feciorie ca stil de viață, ca provocare la o viață în curăție, nu poate trece netaxat. Indiferent de unde și-ar avea sursa textul cu pricina, reacțiile ar fi atât de contradictorii, exagerate trecând de la indiferență la huiduială, de la compătimire la injurii etc.  Chiar și într-un timp sfânt dedicat vieții consacrate, chiar și într-o zi pusă sub semnul unei fecioare, sfânta Agneza, mulți la sfârșitul unui astfel de text, ar fi replica fariseilor din evanghelie: „ieșind îndată, au ținut sfat cu irodienii împotriva lui ca să-l dea la moarte”… Pe cine? Nu pe cel care îndrăznește să scrie (acela, mai devreme sau mai târziu, va muri de la sine!), ci pe același Domn, căci fundamentul oricărei vocații la viața consacrată, la curăție, este el însuși, Domnul.

Deși este o virtute care ar merita cel puțin reevaluată și despre care s-ar trebui scrie mai mult decât la începutul creștinismului (a se vedea, citi și medita tratatele sfinților părinții ai Bisericii despre feciorie!), astăzi nu vreau să vorbesc despre feciorie, ci dimpotrivă, despre o chemare la fel de nobilă ca și cea la viața consacrată, dar diferită: viața de familie! Când am scris zilele trecute că noi toți, și eu și tu, suntem responsabili de frica unora de a se dedica în totalitate slujirii lui Dumnezeu, am uitat o precizare esențială: cele mai multe vocații se nasc și cresc în familii. Așadar, familia are o responsabilitate enormă în viața Bisericii, pentru că tocmai din sânul ei răsar cele mai frumoase chemări. Însă…cum este familia astăzi? Cine mai ajută familia astăzi? De ce se tem atât de mulți tineri să intre pe acest drum al angajamentului „de a-l iubi și respecta pe celălalt pentru toată viața, în timp de boală ca și în timp de sănătate”?!

Astăzi vreau să medităm asupra responsabilității pe care o avem pentru chemarea la viața de familie. Toți! Suntem chemați să încurajăm și să susținem tinerii care vor să întemeieze o familie. Suntem chemați să-i consolăm, să-i sfătuim, să-i sprijinim pe cei care întâmpină dificultăți în căsnicia lor. Suntem chemați să luptăm împotriva separării, a divorțului, a adulterului, împotriva tuturor păcatelor care distrug familia și, împreună cu ea, distrug societatea și rănesc Biserica.

Ce facem noi concret pentru familii? Cum le sprijinim? Ce exemplu oferă părinții copiilor? Ce sfaturi le dau? Ce face societatea pentru familii? Ce face statul? Ce face Biserica? De ce ies atât de mulți în stradă pentru a susține realități care dăunează familiei, însă atât de puțini sunt dispuși să vorbească, să scrie, să militeze pentru virtuțile care întăresc adevărul despre familie? De ce unii numesc familie tradițională sau mentalitate învechită ceea ce de fapt este familie și altfel nu poate fi?! Iar noi? Noi ce facem? Noi ce am făcut? În familiile noastre cum este? Ce facem pentru a fi mai bine? Viitorul depinde de familii, tot viitorul, nu doar cel al Bisericii, deci și viitorul meu și al tău.

De multe ori când ne uităm spre societate și ne gândim la familii, ni-l putem imagina pe Isus „privind cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii noastre”. Îl întristăm pe Domnul prin alegerile noastre. Ne-am împietrit inima în răutate și păcat, în vicii sau indiferență, în egoism sau bășcălie. Am strigat prea des „e viața mea și fac ce vreau cu ea”, uitând cât rău facem prin asta celor din jur, mai ales celor mici, care sunt „frații Domnului”. Vai nouă! Vai pentru acele momente când am păcătuit împotriva familiei. Vai celor care fură viitorul tinerilor! Vai celor care-i descurajează, care-i împiedică să întemeieze o familie, vai celor care-i compromit, vai celor care țin tinerii legați de viața lor și nu-i lasă să întemeieze o familie adevărată, voită de Creator încă de la întemeierea lumii. Vai celor care distrug Familia!

Fericiți însă cei care sprijină familiile. Fericiți cei care fac bine celor abia căsătoriți și îi învață, îi sfătuiesc, îi sprijină. Fericiți cei care știu să primească o familie nu pentru a o învăța cum să divorțeze, ci pentru a o învăța iertarea, fidelitatea, iubirea. Fericiți cei care în viața de familie, săraci sau bogați, investesc în copii, nu în bunuri, nu în case sau mașini, ci în prunci: aceștia sunt viitorul lor și al omenirii. Fericiți cei care sunt alături de tineri nu pentru a-i ține legați de ei într-un lipsit de rod și sadic egoism, ci pentru a-i ajuta și îndruma spre sublimul sacrament al căsătoriei. Fericiți cei care spun tinerilor din ziua de astăzi: căsătoria și viața de familie sunt pentru cei curajoși, puternici, pentru cei care cred în ei și în viitorul lor; este o virtute să te căsătorești, nu o slăbiciune! Fericiți cei care apără drepturile și demnitatea femeii, drepturile copilului, drepturile familiei. Fericiți cei care înțeleg câtă nevoie are societatea și Biserica și noi toți de familii bune. Fericiți cei care îndrăznesc să meargă pe acest drum în iubire, fidelitate și respect reciproc. Fericiți vom fi noi toți dacă vom găsi forța și curajul să redăm familiei locul și demnitatea pe care le merită în viața Bisericii și a societății.

O, Marie, Regina familiilor și mângâietoarea mâhniților, ajutorul creștinilor și tămăduitoarea bolnavilor, fii alături de noi și de familiile noastre. Pe cele bolnave, vindecă-le, pe cele întristate, mângâie-le, iar celor descurajați dăruiește-le harul de a regăsi încrederea și speranța. Mijlocește harul ca în familiile noastre să domnească pacea, iubirea, iertarea, fidelitatea. Ridică inimile și privirile tinerilor spre adevăratele exemple ale vieții de familie și ajută-i să îmbrățișeze această vocație. Binecuvântează, bună Mamă, familiile noastre și fă-le rodnice. Privește cu drag spre acele familii care își doresc și așteaptă un copil și ascultă-le rugăciunea, o milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Marie.

Reţine

Nu uita de obligația pe care o ai de a susține familiile. Încurajează-i pe cei tineri, fii alături de cei care nu îndrăznesc, ocrotește-i pe cei slabi, împacă-i pe cei dezbinați, ridică-i pe cei căzuți, roagă-te pentru toți cei care au primit această minunată vocație la viața de familie.

Citește AICI și „Familia: locul unde am învățat iubirea”.

Miercuri, 21 ianuarie 2015 

Miercuri din saptamâna a 2-a de peste an
Sf. Agneza, fc. m. **
Evr 7,1-3.15-17; Ps 109; Mc 3,1-6

LECTURA I
Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchisedec.
Citire din Scrisoarea către Evrei 7,1-3.15-17
Fraţilor, într-adevăr, acest Melchisedec, regele Salemului, preot al Dumnezeului preaînalt, a ieşit în întâmpinarea lui Abraham când acesta se întorcea de la înfrângerea regilor, şi l-a binecuvântat. 2Acestuia, Abraham i-a dat a zecea parte din toate. Numele lui, tradus, înseamnă mai întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, care înseamnă rege al păcii. 3 Fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna. 15 Acest lucru este şi mai evident dacă, după rânduiala lui Melchisedec, se ridică un alt preot, 16 care a devenit astfel nu după prescrierea unei legi trupeşti, ci după puterea unei vieţi nepieritoare. 17 Căci avem mărturie despre el: “Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchisedec”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 109(110),1.2.3.4 (R.: 4b)
R.: Preot în veci eşti tu, după rânduiala lui Melchisedec.

1 Oracolul Domnului către Domnul meu:
“Şezi la dreapta mea,
până voi pune pe duşmanii tăi scăunel picioarelor tale”. R.

2 Domnul va întinde din Sion, sceptrul puterii tale:
“Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!” R.

3 În ziua puterii tale,
tu domneşti strălucind de sfinţenie;
din sânul aurorei, ca roua, te-am născut. R.

4 Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău:
“Tu eşti preot în veci,
după rânduiala lui Melchisedec”. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,23cd
(Aleluia) Isus predica evanghelia împărăţiei şi vindeca orice boală şi orice suferinţă în popor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Este permis sâmbăta să salvezi o viaţă sau să o pierzi?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,1-6
În acel timp, Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna paralizată. 2 Şi îl urmăreau dacă îl va vindeca în zi de sâmbătă ca să-l poată acuza. 3 El i-a spus omului cu mâna paralizată: “Ridică-te în mijloc!” 4 Apoi le-a spus: “Este permis sâmbăta să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi?” Dar ei tăceau. 5 Atunci, privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: “Întinde-ţi mâna!” El a întins-o şi mâna lui s-a vindecat. 6 Atunci fariseii, ieşind îndată, au ţinut sfat cu irodienii împotriva lui ca să-l dea la moarte.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Căsătoria dintre un catolic și un nebotezat: canonul 1086 – impedimentul de disparitate de cult

Posted by Laurentiu pe 20/01/2015

Canonul 1086:

Familiaris Consortio_Ioan Paul al II lea_ familia §. 1 Matrimonium inter duas personas, quarum altera sit baptizata in Ecclesia catholica vel in eandem recepta, et altera non baptizata, invalidum est.
§. 2 Ab hoc impedimento ne dispensetur, nisi impletis condicionibus de quibus in can. 1125 et 1126.
§. 3 Si pars tempore contracti matrimonii tamquam baptizata communiter habebatur aut eius baptismus erat dubius, praesumenda est, ad normam can. 1060, validitas matrimonii, donec certo probetur alteram partem baptizatam esse, alteram vero non baptizatam.

§. 1 È invalido il matrimonio tra due persone, di cui una sia battezzata nella Chiesa cattolica o in essa accolta, e l’altra non battezzata.
§. 2 Non si dispensi da questo impedimento se non dopo che siano state adempiute le condizioni di cui ai cann. 1125 e 1126.
§. 3 Se al tempo della celebrazione del matrimonio una parte era ritenuta comunemente battezzata o era dubbio il suo battesimo, si deve presumere a norma del can. 1060 la validità del matrimonio finché non sia provato con certezza che una parte era battezzata e l’altra invece non battezzata.

§. 1 Este invalidă căsătoria între două persoane, dintre care una a fost botezată în Biserica Catolică, sau a fost primită în sânul ei, iar cealaltă este nebotezată.
§. 2 Să nu se dispenseze acest impediment dacă nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de can. 1125-1126.
§. 3 Dacă în momentul încheierii căsătoriei una dintre părţi era, în general, considerată botezată sau botezul ei era îndoielnic, trebuie să se presupună, conform can. 1060, validitatea căsătoriei, până când se dovedeşte în mod cert că una dintre părţi era botezată, iar cealaltă parte, nebotezată.

Prin disparitate de cult se înțelege diferența de apartenență religioasă între două persoane, dintre care una este catolică, în timp ce alta nu a primit botezul. Este adevărat că se găsesc elemente asemănătoare cu cazul căsătoriilor mixte, adică acele căsătorii între două persoane botezate, dintre care una aparține Bisericii Catolice, iar cealaltă aparține unei Bisericii sau unei comunități ecleziale necatolice. Astfel, impedimentul de disparitate de cult este interzicerea legală de a încheia căsătoria între două persoane dintre care una este catolică iar cealaltă nu a primit botezul (nici în Biserica Catolică, nici într-o altă Biserică sau comunitate eclezială) sau botezul primit nu este valid.

Acest impediment își are originile încă de la începutul Bisericii, avându-și fundamentul nu atât în normele canonice sau juridice, cât mai ales în exigențele pastorale. La început era normal ca pentru creștini să fie dificil să se căsătorească cu persoane păgâne. Apostolii au considerat încă de la început că aceste căsătorii „mixte” sunt periculoase pentru credință și pentru liniștea casei în general (cf. 1Cor 7,39; 2Cor 6,14-15; 1Pt 3,1-2). Rădăcinile pentru a interzice și/sau recomanda evitarea unei astfel de căsătorii trebuie căutate în dificultățile pe care le poate întâlni soțul catolic în păstrarea și practicarea credinței catolice trăind alături de o persoană nebotezată și totodată în problemele care se pot crea dintr-o astfel de situație în privința creșterii și educației (religioase) a copiilor. „Căsătoria fiind un sacrament, iar familia creştină mediul prielnic în care credinţa este păstrată, trăită şi transmisă generaţiilor viitoare (cf. LG 41; GS 47, 48, 52; FC 78), Biserica doreşte ca ambii soţi să fie creştini catolici. Din nefericire, de foarte multe ori această dorinţă a Bisericii nu este luată în serios” (cf. Ioan Tamaș, Compendiu de drept canonic, Sapienta, Iași 2013, 414). Raționalitatea acestui impediment se bazează pe o triplă exigență etică și religioasă:

  1. ocrotirea credinței și a practicilor creștine din partea părții catolice, acestea putând fi puse în pericol în cazul conviețuirii cu un partener nebotezat;
  2. asigurarea educației creștine a copiilor;
  3. garantarea unei desăvârșite comuniuni/comunitate de viață pentru soți și pentru întreaga familie, comuniune/comunitate care ar putea fi compromisă de o credință religioasă diferită, de divergențe religioase.

Nu se pot însă trece cu vederea și eventualele aspecte pozitive ale unei astfel de căsătorii interreligioase, dintre care unul este atât de necesar în zilele noastre: posibilitatea unui dialog între credincioșii diferitelor religii, în mod special între catolici și necreștini sau necredincioși, un dialog bazat pe respect și toleranță reciproce. Chiar și numai pentru acest motiv Biserica ia în considerarea posibilitatea unei dispense pentru impedimentul de disparitate de cult.

Însă pentru a beneficia de această dispensă este necesară o declarație din partea părții catolice. De amintit că acest impediment privește în mod direct doar partea catolică, pentru că este un impediment de drept ecleziastic la care sunt obligați doar catolicii (cf. can. 11). Însă în mod indirect, privește și partea necatolică, confirm dispozițiilor canonului 1059: „Căsătoria catolicilor, chiar dacă numai una dintre părţi este catolică, este reglementată nu numai de dreptul divin, ci şi de dreptul canonic, rămânând valabilă competenţa autorităţii civile cu privire la efectele exclusiv civile ale aceleiaşi căsătorii”.

Pentru ca să se poată vorbi de acest impediment, din partea părții catolice este necesar:

1.Să fi fost botezată în Biserica Catolică sau să fi fost primită în sânul ei prin profesiunea de credință, aceasta însemnând că primise deja botezul într-o Biserică sau comunitate creștină necatolică. Botezul primit se presupune valid. Dacă botezul este invalid, impedimentul nu există pentru că avem de-a face în acest caz cu două persoane nebotezate care nu fac parte din Biserica Catolică și atunci nu constituie subiectul acestei legi.

2.Să nu se fi separat de Biserica Catolică printr-un act formal. Nu este vorba în acest caz despre catolicii nepracticanți, adică despre acei catolici care „nu mai umblă la biserică” și care trăiesc o viață opusă principiilor creștine și moralei catolice. Aceștia, deși nepracticanți – adică acei catolici care trăiesc practic fără religie, dar care nu s-au separat print-un act formal de Biserica Catolică – sunt supuși acestui impediment.

În același timp, din partea părții nebotezate se cere ca botezul să nu fi avut loc sau să nu fi fost celebrat în mod valid.

Spuneam că acest impediment de disparitate de cult este de drept eclezial. Acest impediment încetează, în mod evident, dacă partea nebotezată primește botezul, altfel pentru a celebra în mod valid căsătoria este necesară dispensa din partea autorității competente. Aceasta dispensă poate fi dată de Sfântul Scaun sau de Ordinariul locului. Atât într-un caz cât și în celălalt se cere un motiv just și rațional, aceasta pentru că deși este un impediment de drept eclezial, fundamentul său se găsește în legea morală, ba chiar în legea divină. Dacă dispensa este acordată de Sfântul Scaun motivul just este necesar doar ad liceitatem. Însă dacă dispensa este acordată de Ordinariul locului motivul just este ad validitatem, conform canonului 90, § 1.

Dispensa se acordă numai după ce au fost îndeplinite următoarele condiţii prescrise în canoanele 1125-1126 pentru căsătoriile mixte, căsătorii în care se întâlnește o situație asemănătoare:

– partea catolică să declare că este gata să evite pericolul de a părăsi credinţa şi să promită cu sinceritate că va face tot ce-i stă în putinţă ca toţii copiii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica Catolică;

– cealaltă parte să fie informată la momentul potrivit despre promisiunile pe care trebuie să le facă partea catolică, astfel încât să existe certitudinea că ea este cu adevărat conştientă de promisiunea şi obligaţiile părţii catolice;

– ambele părţi să fie instruite cu privire la scopurile şi proprietăţile esenţiale ale căsătoriei, care nu trebuie să fie excluse de niciunul dintre cei doi contractanţi.

Este datoria conferinţei episcopilor de a stabili atât modul cum trebuie făcute aceste declaraţii şi promisiuni, care sunt mereu necesare, cât şi modul prin care să se constate despre el în forul extern, precum şi modul în care să fie informată partea necatolică (can. 1126). De subliniat faptul că declarația și promisiunile obligatorii pentru partea catolică, dacă sunt nesincere sau nu sunt duse la îndeplinire sau chiar lipsesc total, nu ating validitatea dispensei obținute.

Dacă în momentul încheierii căsătoriei una dintre părţi era, în general, considerată botezată sau botezul ei era îndoielnic („dubius”), trebuie să se presupună, conform can. 1060, validitatea căsătoriei, până când se dovedeşte în mod cert că una dintre părţi era botezată, iar cealaltă parte, nebotezată.

Închei cu învățătura pe care sfântul părinte papa Ioan Paul al II-lea a lăsat-o Bisericii prin Exortația apostolică Familiaris consortio:

„În diferite părţi ale lumii se înregistrează astăzi, în număr crescând, căsătorii între catolici şi nebotezaţi. În multe cazuri soţul nebotezat profesează altă religie şi convingerile lui trebuie tratate cu respect, conform principiilor declaraţiei Nostra aetate a Conciliului Vatican II cu privire la relaţiile cu religiile necreştine; dar nu puţine sunt cazurile, mai ales în societatea secularizată, în care persoana nebotezată nu profesează nici o religie. Pentru aceste căsătorii, conferinţele episcopilor şi fiecare episcop trebuie să ia măsuri pastorale adecvate, pentru a garanta apărarea credinţei soţului catolic şi garantarea liberei exercitări a acestei credinţe, mai ales cât priveşte îndatorirea de a boteza şi educa pruncii în religia catolică. Soţul catolic trebuie de asemenea susţinut, cu orice mijloc, ca să ofere în sânul familiei o mărturie autentică de credinţă şi viaţa catolică” (FC 78)

Întregul document al Sfântului Părinte despre îndatoririle familiei creştine în lumea de astăzi poate di citit în limba română accesând:

http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Posted in casatorie, Codul de drept canonic (Codex Iuris Canonici), Drept canonic | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,983 other followers

%d bloggers like this: