Aveți grijă de inima voastră! De ce este importantă inima?

Micul print esentialul inima„Mai înșelătoare decât toate este inima și de nevindecat:
cine poate s-o cunoască?
Eu, Domnul, cercetez inima și observ rărunchii,
ca să dau fiecăruia după căile sale,
după rodul faptelor sale” (Ier 17,9-10).

Am experimentat toți – călăi sau victime! – pierderea încrederii. Am rostit noi înșine sau am împins sufletul celuilalt să (ne) spună: „Nu mai am încredere în tine”! Am fost dezamăgiți și am dezamăgit! Și aceasta nu doar în relațiile cu aproapele, ci și în relație cu tot ce este mai sfânt și mai nobil în viața noastră: Dumnezeu, noi înșine, natura etc. Oare ce ecou au în inima noastră aceste cuvinte: „Isus nu se încredea în ei, pentru că el îi cunoştea pe toţi. Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoştea ce era în om” (In 2,24-25). Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, cunoaște omul, știe persoana umană până în cele mai ascunse profunzimi ale inimii și… nu se încrede în ei, nu se încrede în om. Dar în noi? Oare cum ne privește pe noi Cristos? Cum te simți atunci când Cristos te întâlnește și îți privește inima? Fericiți suntem dacă putem spune cu profetul: „Tu, Doamne, mă cunoști, mă vezi și cercetezi inima mea față de tine” (Ier 12,3). Liniștiți suntem dacă putem cânta împreună cu psalmistul: „Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată, nici nu privesc cu trufie; nu umblu după lucruri prea mari și prea înalte pentru mine. Sufletul îmi este împăcat și liniștit, ca un copil înțărcat la sânul mamei sale. Da, sufletul meu este în mine, ca un copil înțărcat în brațele mamei sale” (Ps 131,1-2).

Cristos nu va fi niciodată impresionat de realizările noastre, de ceea ce facem. La realizările noastre au acces toți muritorii: nu doar să le cunoască, ci chiar să le facă mai bine decât noi. Pe Cristos însă îl interesează ceea ce purtăm în inimă, în profunzimea ființei noastre, acolo unde are acces numai Dumnezeu (cf. Mt 6,4.6.18). Inima noastră este ceea ce Cristos vrea să atingă, să găsească, să privească. Acolo ne caută Dumnezeu, în inima noastră. Acolo, doar acolo, în intimitatea profundă a ființei noastre ne poate întâlni și îl putem întâlni cu adevărat. Numai inima îl poate primi acum și îmbrățișa pe cel pe care ochiul încă nu-l poate contempla în toată strălucirea sa. Inima noastră este locul în care Dumnezeu caută să-și odihnească privirea. Să ne amintim cuvântul Domnului adresat lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea, nici la înălţimea staturii lui, căci nu pe acesta l-am ales. Eu nu privesc cum priveşte omul; omul se uită la faţă, dar Domnul se uită la inimă” (1Sam 16,7; cf. Mc 2,8).

Inima! Fărâma din ființa noastră care simte cel mai bine fericirea prezenței lui Dumnezeu, dar și durerea absenței lui.

Inima tresaltă de fericire pentru că este locul în care se naște adevărata bucurie pe care nimeni nu o poate lua de la noi, bucuria de a-l vedea pe Domnul, de a-l simți prezent în viața noastră: „Iată, acum și voi sunteți triști, dar vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In 16,22). În prezența lui Dumnezeu întreaga noastră ființă tresaltă de bucurie și-l preamărește pe Domnul împreună cu Preacurata: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Lc 1,46-47). Însă atunci când simțim că Dumnezeu se îndepărtează (deși, de fapt, în cazul nostru, suntem noi cei care ne îndepărtăm de el!), inima noastră se umple de tristețe: „Acum mă duc la cel care m-a trimis și nimeni dintre voi nu mă întreabă: «Unde mergi?» Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră (In 16,5-6).

Tristețea și durerea inimii ne cuprinde atunci când Dumnezeu ne lipsește!
Ne înțeapă inima de durere (cf. Ier 4,19). Inima te face să te zvârcolești dacă Dumnezeu lipsește din ea, mai ales dacă în lipsa lui Dumnezeu intră Diavolul și pune stăpânire pe ea. Este atât de fragilă și primitoare, sărmana noastră inimă, încât Diavolul, vicleanul, Tatăl minciunii, intră și ne strecoară în ea cele mai rele gânduri, îndemnuri, ispite, cele mai mari trădări împotriva omului și împotriva lui Dumnezeu: „Diavolul pusese deja gândul de a-l trăda pe Isus în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon” (In 13,2).
Cât de tare ne înțeapă și cât mult rău facem în jurul nostru când ne lăsăm inima pe mâna Diavolului. Atunci din inima noastră ies „gândurile rele, crimele, adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile false, blasfemiile”. Din inima stăpânită de cel rău iese tot ceea ce ne face impuri, tot ceea ce distruge armonia, iubirea din jurul nostru (cf. Mt 15,18-20). Din inima noastră ies toate acele dorințe, gânduri care ne fac să încălcăm fiecare poruncă a lui Dumnezeu, despre care am auzit în prima lectură a acestei duminici (cf. Ex 20,1-17). Totul pleacă de la inimă și de la dorințele sale. Totul pleacă de la porunca a IX-a și a X-a: să nu poftești! Când începi să poftești în inima ta, deja faci planuri cum să ucizi, cum să faci fapte necurate, cum să furi, cum să minți etc. Doar inima curată ne poate scăpa de aceste dorințe păcătoase!

Domnul se uită la inimă! Da, direct la inimă. Pentru că inima supune totul despre noi. Din inima noastră ies cele mai rele lucruri, acțiuni, cuvinte. De aceea mustrarea Domnului răsună și pentru noi: „Pui de vipere, cum puteți rosti ceva bun, atunci când voi sunteți răi? Căci gura vorbește din prisosul inimii. Omul bun scoate lucruri bune din tezaurul său bun, iar omul rău scoate lucruri rele din tezaurul său rău” (Mt 12,34-35). Și adaugă: „Ipocriților! Bine a profețit despre voi Isaia când spune: Acest popor mă cinstește cu buzele, însă inima lor este departe de mine” (Mt 15,7-8).

Inima! Da, acea bucățică din noi plină de rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște, cum spunea Blaise Pascal. Acea bucățică a ființei noastre care ar trebui să fie plină de Dumnezeu, în timp ce o descoperim plină de tot ceea ce este mai rău. Acea bucățică din noi pe care o vrem purificată și strălucitoare ca un măreț templu umplut de „Lumina lumii” (cf. In 8,12; 2,12-22).

Inima! Locul din care, prin lucrarea Duhului Sfânt, țâșnesc binele, apa vie, dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele: „Dacă îi este sete cuiva, să vină la mine și să bea; cel care crede în mine, după cum spune Scriptura, «râuri de apă vie vor curge din pieptul lui»”. Aceasta o spunea despre Duhul pe care aveau să-l primească cei care cred în el; căci încă nu venise Duhul, pentru că Isus nu fusese încă glorificat (cf. In 7,37-39).

Cei cu inima împietrită nu vor gusta niciodată această bucurie de a deveni izvor. Cât de aprig este cuvântul Domnului și cât de pătrunzătoare este privirea sa atunci când întâlnește inimi împietrite: „Privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, Isus i-a spus omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o și mâna lui s-a vindecat” (Mc 3,5). Inima împietrită ne împiedică să-l înțelegem pe Isus, să înțelegem și să acceptăm puterea sa asupra întregii creației, inclusiv asupra omului, inclusiv asupra noastră (cf. Mc 6,52). Inima împietrită ne împiedică să înțelegem profunzimea mesajului Apostolului: „Nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Cor 1,25). Inima împietrită ne împiedică să dorim înțelepciunea lui Dumnezeu și puterea lui! Inima împietrită ne împiedică să dorim cerul și ne ține cu privirea ațintită asupra pământului și asupra poftelor și nevoilor acestei lumi: „De ce discutați că nu aveți pâine? Încă nu pricepeți și nu înțelegeți? Aveți inima împietrită?” (Mc 8,17).

Inima noastră împietrită are nevoie de dojana Domnului: „În sfârșit, Isus a apărut și celor unsprezece, pe când stăteau la masă, și i-a dojenit pentru necredința și împietrirea inimii lor pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morți” (Mc 16,14).

Inima noastră împietrită are nevoie de o reînflăcărare a credinței în lupta cu dificultățile acestei lumi. Inima noastră trebuie eliberată de îndoială ca să se poată înfăptui în ea minunile credinței: „Adevăr vă spun: oricine ar spune acestui munte «Ridică-te și aruncă-te în mare» și nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că se va împlini ceea ce spune, i se va da” (Mc 11,23).

Inima este detaliul care ne dă de gol. Mereu! Căci „unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră” (Mt 6,21; Lc 12,34). Nu (ne) putem amăgi! Nu putem înșela! Nu putem trăi cu inima împărțită. În fața celui care o cunoaște în întregime și o vrea în întrgime pentru el, în fața lui Dumnezeu, inima nu poate rezista împărțită. Pocnește! Crapă! „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei”. Spunea Isus și auzeau toate acestea și fariseii, iubitori de arginți, și își băteau joc de el. Dar Domnul le-a spus: „Voi sunteți cei care vă arătați drepți înaintea oamenilor, însă Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce este prețios pentru oameni este abominabil înaintea lui Dumnezeu. (Lc 16,13-15).

Inima. O realitate greu de vindecat, înșelătoare și cunoscută pe deplin doar de Dumnezeu: „Mai înșelătoare decât toate este inima și de nevindecat: cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima și observ rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile sale, după rodul faptelor sale” (Ier 17,9-10).

Isus este prezent în mijlocul nostru tocmai ca să descopere tot ceea ce avem în inimă, să se arate unde este comoara noastră: „Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău” (Lc 2,34-35). Va veni o zi când de pe acoperișul caselor Isus va dezvălui chiar și cele mai tainice gânduri ale inimii noastre (cf. Lc 12, 1-3).

Inima, în slăbiciunea ei plină de o îndrăzneală irațională, ne agită și ne provoacă să încercăm imposibilul: să trăim fericiți cu inima împărțită. Însă nu putem. Nu rezistăm. Inima împărțită trebuie zdrobită sau ne va zdrobi, distruge. Atunci când e umplută de păcat, de rău, trebuie zdrobită pentru că doar așa va putea renaște la o viață nouă, la o viață fericită. Cât de dure sunt cuvintele Domnului: „Supraviețuitorii își vor aminti de mine printre neamurile unde vor fi captivi când le voi zdrobi inima desfrânată care s-a îndepărtat de mine și ochii care s-au desfrânat cu idolii lor; vor fi dezgustați de ei înșiși din cauza relelor pe care le-au făcut cu toate lucrurile lor abominabile. Vor cunoaște că eu sunt Domnul și că nu am spus în zadar că le voi face răul acesta” (Ez 6,9-10).

Inima împărțită trebuie convertită, trebuie liniștită. Din inimă trebuie îndepărtat orice rău, orice tulburare: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine!” (In 14,1). Să nu ne temem de acest proces de convertire, de pacea și noutatea pe care Cristos le aduce în viața noastră. Să primim cu generozitate darul său: pacea inimii. „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă” (In 14,27).

Inima împărțită, invadată de rău, lipsită de pace trebuie convertită, curățată, dacă vrea să fie salvată: „Curăță-ți inima de răutate, Ierusalime, ca să fii salvată!” (cf. Ier 4,14). Inima căită și smerită, Dumnezeu nu o disprețuiește, ci o reînnoiește, o transformă, o schimbă (cf. Ps 50,19). „Așa zice Domnul Dumnezeu: Vă voi aduna dintre popoare și vă voi strânge din țările în care sunteți împrăștiați și vă voi da pământul lui Israel. Vor veni acolo și vor îndepărta toți idolii și toate lucrurile abominabile din el. Le voi da o altă inimă și voi pune în ei un duh nou. Voi îndepărta din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne, ca să umble în hotărârile mele, să păzească judecățile mele și să le împlinească: ei vor fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul lor (cf. Ez 11,17-20).

Dumnezeu este chirugul cel mai iscusit pentru inima noastră. El singur ne poate garanta transplantul de care avem nevoie! Iar acest timp –  timpul postului mare – este ziua potrivită. Astăzi! Nu vă împietriți inimile, ci lăsați-le să fie convertite de Dumnezeu din interior.

„Convertirea lăuntrică” este numele pe care îl poartă cea de a două rugăciune prefață pentru timpul postului mare. Prin ea Biserica se roagă cu aceste cuvinte:

„Tu, Doamne, Părinte sfânt, atotputernic, veşnic Dumnezeu,
spre mântuirea fiilor tăi, ai orânduit un timp deosebit,
în care să-şi redobândească curăţia inimii;
şi înlăturând din suflet pornirile dezordonate,
în aşa fel să se ocupe de cele trecătoare,
încât să râvnească pururi bunurile vieţii veşnice”.

Este timpul să avem grijă de inima noastră și să o facem să râvnească pururi bunurile vieții veșnice. Este timpul să ne curățim inima, să o eliberăm de orice pornire dezordonată. Este timpul potrivit să ne întipărim cuvintele lui Cristos în inima noastră: „Aveți grijă de voi înșivă ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beție și grijile vieții, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neașteptate, ca un laț; căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe fața întregului pământ. Vegheați, așadar, în orice moment și rugați-vă ca să fiți în stare să fugiți de toate cele ce se vor întâmpla și să stați [în picioare] în fața Fiului Omului!” (Lc 21,34-36).

Aveți grijă de inima voastră, zice Domnul!

Iar ca să ai grijă de inima ta, nu uita:

  • Ascultă bătăile inimii lui Isus. Ce gest tandru: să-ți pui capul pe pieptul său, să te odihnești lângă inima sa. Unul dintre discipolii lui, pe care îl iubea Isus, stătea la masă la pieptul lui Isus. Atunci, Simon Petru i-a făcut acestuia semn să se intereseze cine ar putea să fie cel despre care vorbește. El s-a aplecat, deci, pe pieptul lui Isus și i-a zis: „Doamne, cine este?” (In 13,23-25; 21,20). (Cât mister și în aceste cuvinte din In 1,18: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat”. Pieptul lui Isus și pieptul Tatălui. Și noi odihnindu-ne la pieptul lor!).

    Un proverb chinezesc spune:
    „Dacă păstrezi în inimă un crâng înverzit,
    pasărea cântătoare va veni negreșit”.
    Iar noi, creștinii, stim că dacă ne așezăm capul pe inima lui Isus, vom simți în inima noastră glasul Tatălui, iubirea Fiului, ardoarea Duhului Sfânt, îl vom simți pe Dumnezeu în noi și vom cunoaște Adevărul, acel adevăr care ne poate elibera de inima împietrită și de inima împărțită.

  • Iartă din toată inima. Să ne amintim de parabola servitorului neîndurător și de avertismentul lui Isus. Iertarea trebuie să fie din inimă, din toată inima: „Tot așa vă va face și Tatăl meu ceresc, dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă” (cf. Mt 18,23-35).
  • Învață de la Cristos mai mult decât de la oameni. Învață de la Domnul să fii blând și smerit: „Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Mt 11,29). Învață de la Cristos. Imită-l pe Cristos: „Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbește din prisosul inimii. De ce mă numiți «Doamne, Doamne» și nu faceți ce vă spun?” (Lc 6,45-46).
  • Fii statornic în angajamentele luate, nu te lăsa purtat de dorințele unei inimii împietrite. Isus spune și astăzi: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsați soțiile. De la început însă nu a fost așa. Dar eu vă spun: Cine își lasă femeia, în afară de desfrânare, și se căsătorește cu alta, comite adulter” (Mt 19,8-9; Mc 10,5).
  • Iubește din toată inima ta, cu toată ființa ta: „Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?” El i-a zis: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă (Mt 22,36-38. Cf. Mc 12,30; Lc 10,25-28).
  • Speră! Inima este locul în care se nasc speranțe, dar și frici. Ne tremură inima în fața viitorului, însă Domnul ne asigură: „Puneți la inima voastră să nu vă pregătiți dinainte cum vă veți apăra, căci eu vă voi da grai și înțelepciune cărora nici unul dintre potrivnicii voștri nu le va putea rezista și nici răspunde” (Lc 21,14-15). Să sperăm după îndemnul lui Isus, plini de credință și fără teamă:
    De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră: ce veți mânca sau ce veți bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
    Priviți păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi mult mai de preț decât ele?
    Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuși de puțin la durata vieții sale? Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiți?
    Observați cum cresc crinii câmpului: nu trudesc și nu țes. Totuși vă spun că nici Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.
    Așadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puțină credință?
    Deci, nu vă îngrijorați spunând: „Ce vom mânca? Ce vom bea?” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?”. Căci pe toate acestea le caută neamurile păgâne; dar Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea.
    Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga. Deci nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei răutatea ei (Mt 6,25-34).
  • Fii smerit, trăiește în umilință pentru că Dumnezeu „a arătat puterea brațului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici și i-a înălțat pe cei smeriți” (Lc 1,51-52),
  • Fii curat. Trăiește în curăția inimii. De aici îți va veni ceea mai mare fericire, fericirea de a-l vedea pe Dumnezeu: „Fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).
  • Păstrează (numai) cuvântul lui Dumnezeu în inima ta. Meditează-l! Inima este locul unde se pun și se păstrează cuvintele lui Dumnezeu și faptele mărețe pe care le face în viața ta: „Maria păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei”. (Lc 2,19). „Mama lui Isus păstra toate aceste cuvinte în inima ei” (Lc 2,51). „Toți cei care le auzeau le puneau la inima lor, spunând: „Ce va fi oare acest copil?” pentru că mâna Domnului era cu el” (Lc 1,66). Cuvântul lui Dumnezeu este destinat inimii noastre. Acolo, în adâncul inimii, trebuie să rodească: „Această parabolă înseamnă: sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Cei de-a lungul drumului sunt aceia care ascultă, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiți. Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării, dau înapoi. Ceea ce a căzut între spini sunt cei care ascultă, dar, cu timpul, sunt înăbușiți de griji, bogății și plăcerile vieții și nu ajung să rodească. Iar ceea ce a căzut în pământ bun sunt aceia care, ascultând cuvântul cu inimă curată și generoasă, îl păstrează și aduc roade întru răbdare” (Lc 8,11-15).
  • Fugi de tristețea inimii: „Pentru ce ai faţa tristă, deşi nu eşti bolnav? Aceasta nu poate fi decât tristeţea inimii”, acea tristețe despre care știm toți că este o groznică suferință a inimii, a vieții (cf. Neh 2,2). Să alergăm la Isus ca să ne purifice de această tristețe așa cum a purificat templul. Să ne purtăm mâna spre piept, să ne atingem, să ne dezmierdăm inima şi să ne spunem: „Inimă, linişteşte-te! Linişteşte-te în Cristos. Domnul este cu tine. Domnul este ajutorul tău! Domnul te purifică! Linişteşte-te inimă în Cristos” (cf. Fil 20; In 2,13-22).
    Să nu fim triști că nu avem aripi ca să putem zbura ca păsările, ci să-i mulțumim Domnului că avem o inimă cu care putem iubi natura, animalele și, mai ales, oamenii. Inima se poate înălța și zbura mai sus decât orice pasăre pentru că inima se poate înălța până la Dumnezeu. Doar inima poate atinge și cuprinde alte inimi, doar ea poate simți iubirea!

Ai grijă de inima ta!
„Nu poți vedea bine decât cu inima.
Esenţialul este invizibil pentru ochi”!

(Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț).


4 martie 2018 

† DUMINICA a 3-a din Post
Sf. Cazimir, rege; Fer. Ioan-Anton Farina, ep.
Ex 20,1-17 (20,1-3.7-8-12-17); Ps 18; 1Cor 1,22-25; In 2,13-25

LECTURA I*
Legea a fost dată prin Moise.
Citire din cartea Exodului 20,1-17
În zilele acelea, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. 3 Să nu ai alţi dumnezei afară de mine! 4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare cu cele care sunt în ceruri, sus, sau cu cele de jos, de pe pământ, sau cu cele care sunt în apele de sub pământ! 5 Să nu te închini lor şi să nu le slujeşti, căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc vina părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie pentru cei ce mă urăsc 6 şi mă îndur până la a mia generaţie de cei care mă iubesc şi păzesc poruncile mele! 7 Să nu iei în zadar numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în zadar numele lui! 8 Adu-ţi aminte de ziua de sabat ca s-o sfinţeşti! 9 Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci toate lucrările tale! 10 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă, închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrare nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici animalele tale, nici străinul care este înăuntrul porţilor tale! 11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul şi marea şi tot ceea ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de sabat şi a sfinţit-o. 12Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău! 13 Să nu ucizi! 14 Să nu comiţi adulter! 15 Să nu furi! 16 Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău! 17 Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici sclavul lui, nici sclava lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău!”

Cuvântul Domnului

* forma prescurtată:

LECTURA I
Legea a fost dată prin Moise.
Citire din cartea Exodului 20,1-3.7-8.12-17
În zilele acelea, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. 3 Să nu ai alţi dumnezei afară de mine! 7 Să nu iei în zadar numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în zadar numele lui! 8 Adu-ţi aminte de ziua de sabat ca s-o sfinţeşti! 12 Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău! 13 Să nu ucizi! 14 Să nu comiţi adulter! 15 Să nu furi! 16 Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău! 17 Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici sclavul lui, nici sclava lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),8.9.10.11 (R.: In 6,68b)
R.: Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii veşnice!

8 Legea Domnului este desăvârşită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

9 Orânduirile Domnului sunt drepte,
înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.

10 Teama de Domnul este curată,
rămâne pentru totdeauna;
judecăţile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

11 Ele sunt mai de dorit decât aurul
şi decât mult aur curat,
mai dulci decât mierea
şi decât fagurele proaspăt. R.

LECTURA A II-A
Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, scandal pentru oameni, dar pentru cei chemaţi, înţelepciunea lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,22-25
Fraţilor, în timp ce iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciunea, 23 noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni, 24 dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică.

EVANGHELIA
Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 2,13-25
Paştele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Şi a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. 15 Făcând un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele, 16 iar celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie!” 17 Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: „Zelul pentru casa ta mă mistuie”. 18 Aşadar, l-au întrebat iudeii şi i-au zis: „Ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea?” 19 Isus le-a răspuns: „Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!” 20 Aşadar, i-au zis iudeii: „Acest templu a fost construit în patruzeci şi şase de ani şi tu în trei zile îl vei ridica?” 21 Însă el vorbea despre templul trupului său. 22 Deci, când a înviat din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus aceasta şi au crezut în Scriptură şi în cuvântul pe care îl spusese Isus. 23 Pe când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştelui, mulţi, văzând semnele pe care le făcea, au crezut în numele lui. 24 Dar Isus nu se încredea în ei, pentru că el îi cunoştea pe toţi. 25 Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoştea ce era în om.

Cuvântul Domnului

Reclame

Simplitatea și universalitatea unui Tată cu inimă de mamă

Dumnezeu nu e un vrăjitor cu o baghetă magică, ci este un tată cu o inimă de mamă. Face totul cu o delicatețe și o gingășie greu de imaginat. Nu cere imposibilul. Nu caută să trezească în inima noastră uimirea, ci mai ales iubirea…

Prea târziu te-am iubit...

Noi suntem martori

Două cuvinte ne pot ghida prin cuvântul Domnului din această zi: simplitate și universalitate.

Simplitatea cu care Dumnezeu lucrează: creează, vindecă, înfrumusețează. Dumnezeu nu e un vrăjitor cu o baghetă magică, ci e un tată cu o inimă de mamă. Face totul cu o delicatețe și o gingășie greu de imaginat. Nu cere imposibilul. Nu caută să trezească în inima noastră uimirea, ci mai ales iubirea. Este atât de simplu ce ne cere: mergi și te spală și vei fi curat. Mergi și te spovedești și vei fi liniștit. Mergi și te împacă cu fratele tău, cu sora ta, cu colegul tău, cu vecinul tău și-ți vei găsi bucuria. Mergi și fă ceea ce uneori e atât de simplu, dar are consecințe atât de uimitoare: iubirea, credința, pacea, liniștea… Mergi și fă. Ascultă-ți glasul conștiinței.

Mergi și fă pentru că Domnul îți cere și ție acest lucru. El ne cere…

Vezi articolul original 1.005 cuvinte mai mult

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: