Creştinii activi aşteaptă şi pretind multe de la preotul lor. Ei au dreptate. Dar trebuie să ştie, în acelaşi timp, că viaţa preotului este foarte grea. Cel care, cu toată mărinimia tinereţii sale, şi-a jertfit viaţa pe altarul lui Dumnezeu, rămâne mai departe om, iar acest om, foarte adesea îşi cere drepturile sale. Astfel, viaţa preotului este o luptă continuă. Jertfindu-se lui Cristos, el trebuie să rămână liber pentru toţi oamenii.

Preotul nu are nevoie de complimente sau de cadouri alese. El vrea numai ca enoriaşii care i-au fost încredinţaţi să-i dovedească zi de zi, prin practicarea iubirii faţă de aproapele, că sacrificiul său nu a fost zadarnic. Dar, pentru că şi preotul rămâne om, şi el se bucură dacă, din când în când, se apropie cineva de el cu o prietenie dezinteresată… într-o duminică seara, când el este singur.

„Isus le-a spus: Veniţi după mine şi vă voi face…

Nu cred că este preot, ba chiar mai mult, nu cred că există un creștin care să nu fi fost cel puțin o dată cuprins de zel pentru evanghelie, pentru Cristos, pentru Biserică și în acea clipă de credință pură – da, clipă, pentru că atât rezistăm în slăbiciunea noastră! – să nu și-l fi dorit pe Isus cu biciul în mână, intrând în biserică și purificând-o, intrând în biserică și strigând: „Casa mea va fi casă de rugăciune. Însă voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari”. Vrem o biserică purificată! Vrem ca Biserica să fie cu adevărat Templul lui Dumnezeu, casa sa. Însă pentru aceasta trebuie să facem mai întâi din viața noastră, din trupul nostru o locuință plăcută pentru el. Să ne amintim cuvintele Apostolului: „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, și Dumnezeu…