Arhiva pentru martie 17th, 2018

Ai fost lovit, te-ai ridicat și ai reușit să nu urăști pe nimeni, adică să nu fii mic…

marin preda ura libertate maretie judecata critica

Clipă de clipă judecăm și etichetăm oamenii din jurul nostru.
Puțini sunt cei care ne scapă!
Oare nu este acesta un sacrilegiu?
Oare cunoaștem noi ce e cu adevărat în inima și în viața celui de lângă noi?
Atunci de ce ne pretindem „dumnezei”,
ca și cum am ști totul și am avea dreptul să judecăm și să condamnăm pe oricine?!
Numai Dumnezeu știe ce poartă fiecare om în inima sa.
Numai el ne știe toate bucuriile și suferințele,
luminile și umbrele,
zâmbetele și lacrimile,
neliniștile și speranțele.
Numai el!
Să nu ne mai pretindem dumnezei!
Să ne eliberăm de ură, de invidie…
Să ne eliberăm de pretenția de a fi dumnezei
Să fim liberi. Să fim fericiți.
Și dacă totuși năzuim să fim ca Dumnezeu,
atunci să fim iubitori de oameni, așa cum este el!
Restul e sacrilegiu!

(Să medităm:
Rom 14,10-13;
Mt 12,36-37;
Ef 4,32;
In 12,47;
1In 4,20-21;
Lc 6,41-42 etc.)

Preotul nu este niciodată un fier vechi…

Papa BenedictMăreţia muncii sacerdotale
se află în faptul că ea oferă, la orice vârstă,
o oportunitate specifică.
Preotul nu este niciodată un fier vechi…
Fiecare vârstă are importanţa sa specifică:
fervoarea tinerilor
este tot atât de importantă
ca maturitatea bătrânilor.


Portretul robot al papei după Ratzinger: nici mare erudit, nici mare diplomat, ci om al lui Dumnezeu

De Andrea Tornielli

Papa nu trebuie să fie un mare erudit nici un mare diplomat, ci pur şi simplu un om al lui Dumnezeu. Şi „prima calitate” pentru a fi papă nu este diferită de cea necesară pentru a fi preot: nu „superioritatea intelectuală” sau „capacitatea de organizare”, ci „o urmă de sfinţenie”.

În zilele în care se discută şi se polemizează cu privire la scrisoarea cu care Benedict al XVI-lea a dezminţit „prejudecata nesăbuită” care-l reprezintă numai ca un „teoretician” şi care îl reprezintă pe succesor ca lipsit de formare teologică, merită de recuperat câteva perle uitate din magisteriul lui Joseph Ratzinger, care ne redau gândirea sa autentică, aşa de distantă de anumite clişee în care el însuşi a fost redus, fie de anumite facţiuni progresiste fie de anumiţi aşa-numiţi „ratzingeriani”.

Este iluminantă recitirea câtorva pagini din volumul al XII-lea din Opera Omnia a lui Ratzinger, editată de Libreria Editrice Vaticana în 2013, intitulat „Vestitori ai Cuvântului şi slujitori ai bucuriei voastre”. Este vorba despre un discurs ţinut în septembrie 1978 de fostul cardinal arhiepiscop de München şi Freising la o întâlnire cu preoţii din Ecuador, unde viitorul papă era prezent ca legat pontifical pentru Congresul Marian Naţional din Guayaquil. Chiar acolo, în Ecuador, ştirea despre moartea papei Luciani avea să ajungă la Ratzinger.

Cardinalul amintea, referindu-se la conclavul care s-a desfăşurat în luna august şi care a dus la desemnarea foarte rapidă a lui Ioan Paul I: „Înainte de alegerea papei a fost singular faptul că vorbind cu oricine, călugări sau laici, credincioşi sau necredincioşi, catolici sau necatolici, toţi subliniau acelaşi lucru: alegeţi mai ales un om al lui Dumnezeu”.

„Papa – continua Ratzinger trasând un portret robot bazat pe simpla tradiţie a Bisericii – nu trebuie să fie un geniu, nu trebuie să fie un mare diplomat nici un mare erudit, ci trebuie să fie un om al lui Dumnezeu: un om care se vede că se roagă, că crede; un om care întrupează sfinţenia”.

„Ceea ce este valabil pentru papa – mai afirma viitorul Benedict al XVI-lea, tot repropunând elementele fundamentale ale tradiţiei – este valabil în mod fundamental pentru fiecare preot. Prima calitate care se aşteaptă de la el nu este capacitatea de organizare sau superioritatea intelectuală, ci o urmă de sfinţenie”.

Ratzinger observa că „îndelung se poate desfăşura această slujire numai dacă suntem profund înrădăcinaţi în Dumnezeu, numai dacă trăim în interior în raport constant cu Dumnezeu. Pentru aceasta rugăciunea, şi rugăciunea contemplativă, este importantă”.

Într-un pasaj precedent şi la fel de semnificativ din acelaşi discurs, fostul arhiepiscop de München din Bavaria propunea reflecţii destinate să se reflecte în însăşi biografia sa şi în condiţia sa de „papă emerit”. Vorbind tot despre preot, afirma: „Nici nu poate să fie o muncă pe un timp determinat: măreţia muncii sacerdotale se află în faptul că ea oferă, la orice vârstă, o oportunitate specifică. Preotul nu este niciodată un fier vechi… Fiecare vârstă are importanţa sa specifică: fervoarea tinerilor este tot atât de importantă ca maturitatea bătrânilor. Tocmai înţelepciunea, calmul, suferinţa acestora din urmă sunt o adevărată contribuţie, care demonstrează că munca preotului este mereu semnificativă şi în măsură să consume omul până la sfârşit”.

(După Vatican Insider, 15 martie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe http://www.ercis.ro

%d blogeri au apreciat: