Binele pe care îl faci, mâine va fi uitat. Nu contează, fă binele…


BInele si raulPuțini dintre noi am reuși să facem o descriere atât de minunată despre Cristos așa cum au făcut fariseii: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi nu ţii seama de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu” (Mc 12,14). De fapt, tot adversarii Domnului au recunoscut: „Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta!” (In 7,46). Nimeni, așa au spus cei care l-au ascultat.

Nimeni nu a vorbit vreodată ca omul acesta și totuși el, Isus, este semn de contradicție, este pus spre ridicarea unora și căderea altora. Prin el se dezvăluie și astăzi gândurile din multe inimi (cf. Lc 2,34-35). De ce atâta contradicție în jurul lui?

Tocmai pentru că Domnul spune mereu adevărul, îi învață pe oameni adevărata cale care duce la Dumnezeu și nu se lasă influențat de nimeni. El, Domnul, nu privește cu superficialitate și nu judecă după aparențe, ci vede ceea ce fiecare purtăm în sufletul nostru.

Iar astăzi acest Domn care privește spre inima noastră ne învață un lucru esențial: să distingem între împărăția lui Dumnezeu și împărăția acestei lumi, să dăm lui Dumnezeu ceea ce i se cuvine și să lăsăm acestei lumi ceea ce aparține lumii. Acest verset – „Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (Mc 12,17) – a suscitat zeci de reacții și de schimbări în istoria omenirii, în special în relația dintre Biserică și Stat, dintre puterea spirituală și cea temporală.

Timpurile pe care le trăim fac deseori ca această distincție să nu mai fie necesară atât în exterior, la nivel de relații internaționale sau interconfesionale, cât mai ales în interiorul nostru. Dacă am înțelege cultul pe care trebuie să i-l dăm lui Dumnezeu și modul în care trebuie să contribuim la dezvoltarea societății cu siguranță că am trăi într-o lume mai bună, făcând schimbări esențiale în noi și în jurul nostru.

Să ne amintim în această zi de obligațiile pe care le avem față de Împărăția lui Dumnezeu, dar și față de „cetatea” în care locuim. Să înțelegem că nu ajunge să fim credincioși buni, fără a fi cetățeni buni, onești. Nimeni nu este scutit de contribuția pe care trebuie să o aducă față de cele două cetăți: cetatea lui Dumnezeu, spre care ne îndreptăm, și „cetatea” în care trăim. Pentru aceasta să invocăm ajutorul Domnului ca întotdeauna să facem distincție între aceste două cetăți, între „lucrurile” pe care trebuie să le oferim pentru binele lor și, mai ales, să nu uităm că locuința noastră va fi „împărăția lui Dumnezeu”. Suntem creați pentru a deveni cetățeni ai cerului!


„Oamenii sunt iraţionali, ilogici, egocentrici. Nu contează, iubeşte-i.
Dacă le faci bine, te vor bănui de scopuri egoiste. Nu contează, fă binele…
Binele pe care îl faci, mâine va fi uitat. Nu contează, fă binele…
Dă lumii ce-ai mai bun în tine şi toţi te vor lua în şuturi.
Nu contează, dă ce ai mai bun în tine” (Sfânta Tereza de Calcutta).


6 iunie 2017 

Marţi din săptămâna a 9-a de peste an
Sf. Norbert, ep. *
Tob 2,9-14; Ps 111; Mc 12,13-17

LECTURA I
Tobit nu a murmurat împotriva lui Dumnezeu din cauza nenorocirii care l-a lovit.
Citire din cartea lui Tobia 2,9-14
În acea noapte de Rusalii, m-am spălat, am venit şi am adormit lângă zidul curţii, iar faţa mea nu era acoperită din cauza căldurii. 10 Nu ştiam că sus pe zid sunt păsărele. A căzut găinaţ cald peste ochii mei şi mi-a apărut o albeaţă. M-am dus la medici ca să fiu vindecat, dar cu cât mă ungeau mai mult cu medicamente, cu atât orbeau ochii mei mai mult din cauza albeţii, până când am orbit de tot. Am fost orb timp de patru ani şi toţi fraţii mei sufereau cu mine. Ahicar s-a îngrijit de mine timp de doi ani, până când a plecat la Elimais. 11 În acel timp, Ana, soţia mea, şi-a luat de lucru treburi de femeie. 12 Ea trimitea stăpânilor, iar ei îi dădeau plata. În luna a şaptea, adică Dystros, a scos pânza şi a trimis-o stăpânilor, care i-au dat toată plata; mai mult i-au dat şi un ied pentru masă. 13 Când a intrat la mine, iedul a început să zbiere. Eu am chemat-o şi i-am spus: „De unde este iedul? Nu cumva a fost furat? Dă-l înapoi stăpânilor pentru că nu avem voie să mâncăm nimic furat!” 14 Ea mi-a zis: „Mi-a fost dat pe lângă plată”. Dar eu nu am crezut-o şi i-am spus să-l dea înapoi stăpânilor, roşind înaintea ei. Atunci ea a răspuns şi mi-a zis: „Unde sunt faptele tale de milostenie şi faptele tale de dreptate? Iată, se ştie ce ţi-au adus!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 111(112),1-2.7-8.9 (R.: cf. 7b)
R.: Inima celui drept se încrede în Domnul.
sau:
Aleluia.

1 Fericit este omul care se teme de Domnul,
care îşi află mare plăcere în poruncile sale!
2 Seminţia lui va fi puternică pe pământ
şi descendenţa celor drepţi va fi binecuvântată. R.

7 El nu se teme de zvonurile rele,
inima lui e tare şi se încrede în Domnul.
8 Inima lui este neclintită, nu are nicio teamă,
până când îi va vedea împrăştiaţi pe asupritorii săi. R.

9 El este darnic faţă de cei sărmani,
dreptatea lui dăinuie pentru totdeauna,
iar fruntea lui se înalţă cu cinste. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,13-17
În acel timp, au trimis la Isus pe unii dintre farisei şi irodieni ca să-l prindă în vorbă. 14 Au venit şi i-au spus: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi nu ţii seama de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. Este permis sau nu a da tribut cezarului? Să dăm sau să nu dăm?” 15 Dar el, cunoscând ipocrizia lor, le-a spus: „De ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar ca să-l văd!” 16 I-au adus şi el le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” Ei i-au spus: „Ale cezarului”. 17 Atunci Isus le-a zis: „Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Şi erau foarte uimiţi de el.

Cuvântul Domnului

 

Categorii:Predici si meditatiiEtichete:, , , , , , , ,

Lasă un comentariu