„Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin” (Mc 6,31)

Aceasta este invitația pe care am auzit-o zilele trecute, împreună cu ceilalți preoți din Colegiul Lateran. Și cu mic (toți preoții), cu mare (superiorii casei), am mers să facem exerciții spirituale la Fara Sabină, un loc retras, pe vârful unui munte, unde este Mănăstirea Clariselor „Sfânta Maria a Providenței”. Au fost zile pline de har, de spiritualitate, zile care mi-au dat puterea să încep astăzi, plin de încredere, noul an școlar. Da, astăzi este prima zi de școala, în noua mea Facultate de Drept. Deja am avut trei cursuri, am cunoscut o parte din profesori și noii colegi.

Revenind la locul retras și la momentul de rugăciune de pe vârful muntelui, exercițiile spirituale ne-au fost ținute de părintele Vittorio, un om pătruns de experiența vieții sacerdotale, un salezian plin de înțelepciune. Atunci când am înțeles că are 85 de ani am început să apreciez mai mult meditațiile sale care, l-a început, trebuie să recunosc că mi se păreau un pic plictisitoare. Și aceasta nu pentru că nu spunea lucruri interesante, ci pentru că erau interminabile (mai ales cele care țineau aproape o oră!).

Timp de câteva zile toți am făcut călătorii în lumea spirituală a sfinților și a vieții de credință și am învățat să repet împreună cu sfântul Augustin: „Dacă atâtea și atâția au reușit să fie sfinți, să fie buni, să facă lucruri mărețe, eu de ce nu aș reuși?!”. Sau tu de ce nu ai reuși?! Toți suntem chemați să facem lucruri mărețe, să fim sfinți.

În afară de faptul că mi-a plăcut la nebunie locul ales și abia aștept alte ocazii pentru a mă reîntoarce acolo pe vârful muntelui, în castelul surorilor clarise, inima mi-a rămas ancorată în două gânduri, sau două momente din istoria omenirii. Primul este momentul cunoscut de toți ca Bunavestire. Nu știu dacă dăm mereu importanța cuvenită acestui eveniment din viața Sfintei Fecioare Maria. Vestirea arhanghelului, dialogul lui cu Maria și „Da”-ul ei, sunt începutul mântuirii noastre, sunt începutul noii istorii a mântuirii. Am tot încercat să-mi imaginez dialogul, Maria, îngerul… Ce moment de har! Cu câtă bucurie s-a întors îngerul în cer, purtând consimțământul Mariei. Cu câte întrebări și cu ce inimă extaziată a rămas Sfânta Fecioară la plecarea îngerului! Cât de copleșitor și emoționant trebuie să fi fost pentru buna mama momentul în care în sânul ei s-a coborât, pentru a lua trup, Creatorul ei și Domnul nostru, al tuturor. Mi-ar plăcea să știu să pictez și să surprind chipul Mariei exact în momentul în care îngerul a plecat de la ea. Mama Răscumpărătorului rămasă singură după plecarea arhanghelului, un pic neliniștită de cele ce tocmai i-au fost vestite, dar plină de bucurie că Dumnezeu a privit la smerenia slujitoarei sale, că Domnul va veni să mântuiască pe poporul său. Ce har! Ce chip! Câtă lumină poate răspândi un trup plin de prezența lui Dumnezeu!

Iar un alt moment este viața sărăcuțului din Assisi pe care am recapitulat-o atunci când l-am sărbătorit solemn în mănăstirea franciscană a clariselor, pe 4 octombrie. Cât de mult a influențat viața Bisericii simplitatea acestui om, numit pe drept fratele Domnului! Cât de mult ar putea schimba și astăzi fața pământului oameni care i-ar semăna. Noi toți, creștinii, trebuie să învățăm de la el și să fim asemenea lui, pentru că doar așa vom fi asemenea lui Cristos.

Toate acestea le port acum în inima mea , plin de speranța că-mi vor da putere în acest nou an academic. Cu bucurie împart cu voi câteva din imaginile acelui loc de vis, Monastero Clarisse Eremite „Santa Maria della Provvidenza”:

Domnul să ne fie binecuvântare și să ne dăruiască pacea sa. El să purifice inimile noastre de orice neliniște sau teamă.