Câtă profunzime putem găsi în aceste cuvinte ale sfântului Paul: „Adu-ți aminte de Isus Cristos”. Acest lucru, această „aducere aminte” o celebrăm ca o vie și adevărată actualizare la fiecare sfântă Liturghie. În Biserică, împreună cu preotul retrăim, misterul răscumpărării noastre: patima, moartea și învierea lui Cristos. Însă, meditând aceste cuvinte ale Apostolului sufletul este chemat să ni se îndrepte și spre alte cuvinte: „Fiți plini de Duh! Vorbind între voi în psalmi, imnuri și cântări sfinte, cântând și intonând psalmi în inimile voastre pentru Domnul. Aduceți mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna și pentru toate în numele Domnului nostru Isus Cristos” (Ef 5,18-20). Aceste cuvinte aș dori să se sădească împreună în inima noastră astăzi: Adu-ți aminte de Isus Cristos și adu mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna! Întotdeauna, nu doar în biserică, nu doar prin sfânta Liturghie, ci prin toată viața ta, prin toate faptele, gândurile și vorbele tale.

Adu-ți aminte de Isus Cristos! Pentru ce este necesară această amintire? De ce să facem din Cristos o prezență veșnică în „memoria” noastră, de ce să ni-l întipărim în minte? Pentru că amintirea lui ne ajută să fim mai buni, ba chiar ne ajută să nu mai păcătuim. Memoria vie, prezența reală a lui Cristos în mintea noastră nu ne lasă să mai păcătuim. Dacă ajungem să cunoaștem cu adevărat cine este Cristos și ce a făcut pentru noi (și aceasta se vede cel mai bine privind un crucifix, privind la Cristos răstignit pe cruce!) nu mai putem păcătui decât atunci când uităm de el. Tuturor ne este rușine să facem gesturi urâte, să fim „obraznici” de față cu părinții, cu superiorii sau cu prietenii noștri și ne dăm mereu politicoși și buni în fața lor. Cu atât mai mult trebuie să ne fie rușine să păcătuim cu Cristos lângă noi, prezent viu în mintea și inima noastră. Nimeni nu poate păcătui în timp ce-și amintește de Cristos.

În schimb uitarea face din noi oameni păcătoși, oameni nerecunoscători. Când uităm binele devenim răi, păcătoși. Uităm și păcătuim, uităm și rănim, uităm și suferim, uităm și răspândim durere în jurul nostru! Păcătuim și săvârșim fărădelegi tocmai pentru că uităm binele primit și, în același timp, uităm de prezența lui Isus alături de noi. Uităm și păcătuim, iar Apostolul vrea să ne scoată din această stare de păcat și de nerecunoștință: „Adu-ți aminte de Isus Cristos”. Nu doar o amintire a persoanei sale (cum era, ce făcea, cum vorbea, cât era de înalt sau cum era părul său etc.), ci mai ales amintirea prezenței sale lângă noi, în viața noastră, o amintire a lucrurilor minunate pe care le-a făcut în noi și pentru noi. Cristos nu se poate „toci” ca o definiție pentru un examen. Pe Cristos nu-l poți învăța odată pentru totdeauna, ca o materie prinsă într-un curs intensiv. Ci pe Cristos trebuie să-l trăiești, de el trebuie să-ți amintești în fiecare clipă, pe el trebuie să-l recitești și să-l asculți în fiecare zi. Cristos nu se învață, Cristos se trăiește. Cristos nu e o definiție rămasă statică într-un dicționar de teologie sau de istoria religiilor, ci e o persoană vie, plină de noutate în fiecare zi. De aceea trebuie adus în minte, de aceea e necesară amintirea lui zilnică, pentru că zilnic el are ceva nou.

O altă consecință a uitării – a uitării lui Cristos în special – este nerecunoștința, așa cum citim în această zi și în sfânta Evanghelie. Isus întreabă: „Oare nu toți cei zece au fost curățați? Ceilalți nouă unde sunt?”. Aceasta este întrebarea care astăzi stă în fața mea și a ta: unde eram în timp ce Isus aștepta gestul nostru de recunoștință și de aducere aminte? De ce nu ne amintim să mulțumim pentru darurile primite în fiecare zi? Unde suntem acum, când Isus așteaptă recunoștința noastră, chiar și pentru această duminică pe care ne-a oferit-o? Unde suntem noi, dar și unde sunt frații noștri? Unde sunt frații noștri care au primit, ca și noi, atâtea daruri, atâtea haruri? Ei de ce nu merg astăzi la biserică? Ei de ce nu se unesc în rugăciune? Ei de ce nu celebrează Euharistia împreună cu noi? Oare nu tocmai pentru că au uitat?! Au uitat și nu mai simt nevoia să mulțumească, să-și amintească de Isus Cristos și de ceea ce el le-a oferit. Să ascultăm și să ne întipărim bine în minte întrebarea plină de durere pe care Cristos ne-o adresează: „Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin?”. Atâția și atâtea mai puțin credincioși decât noi, poate chiar nebotezați, își amintesc de Cristos, de Dumnezeu (măcar își pun întrebări cu privire la el!), în timp ce noi, beneficiarii harurilor sale, îl uităm, îl ignorăm și nu ne exprimăm recunoștința față de el.

Să ne analizăm și să vedem dacă aceste două realități inseparabile fac parte din viața noastră: amintirea și recunoștința. Suntem noi printre cei care-și amintesc de Isus Cristos în orice timp și în orice loc și-i aduc laude? Recunoștința trebuie să fie o parte esențială a vieții noastre. Trebuie să fim recunoscători și față de Dumnezeu și față de oameni. De aceea, trebuie să facem mereu mici gesturi de aducere aminte și de recunoștință. De aceea, trebuie să ne rugăm dimineața și seara, înainte și după masă. Sunt mici rugăciuni, dar ele sunt expresia aducerii aminte și totodată sunt semne de mulțumire, de recunoștință.

Astăzi începem o săptămână nouă și o putem lua de la capăt. Putem să încercăm să fim mai atenți cu aducerea aminte și recunoștința. Trebuie să fim mai atenți în această privință. Până și „păgâni” ne sunt o provocare prin modul lor de a-și exprima recunoștința, așa cum am văzut că a făcut Naaman în prima lectură. Să ne cercetăm cu atenție toate ungherele inimii noastre pentru a găsi și a regreta momentele de uitare și de nerecunoștință. Să reînnoim viața noastră prin rugăciuni de aducere aminte și de mulțumire. Suntem și noi slabi, bolnavi, exact ca cei zece leproși din sfânta evanghelie. Boala noastră (una dintre bolile noastre) este uitare. Suntem uituci și nerecunoscători, de aceea, împreună cu cei zece strigăm și noi: Doamne Isuse, învățătorule, ai milă de noi. Salvează-ne, curăță-ne de această boală a uitării și a nerecunoștinței. Tu ești Domnul nostru, fii mereu prezent în viața și în mintea noastră. De la tine și prin tine, Doamne Isus, am primit tot ceea ce suntem și avem. Nu avem nimic care să nu fi fost primit de la bunătatea ta. Imprimă în noi, Doamne, gesturi de recunoștință. Fă să nu te mai uităm niciodată și nu vom mai păcătui.

Așa să fie și așa să ne ajute sfânta Fecioară Maria, regina rozariului. Amin.

Duminică, 13 octombrie 2013 

† DUMINICA a 28-a de peste an Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina

LECTURA I Naaman şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeul lui Israel.

Citire din cartea a doua a Regilor 5,14-17 În zilele acelea, ¹⁴ Naaman, generalul sirian, care era lepros, a coborât şi s-a scufundat de şapte ori în Iordan după cuvântul omului lui Dumnezeu şi trupul lui a devenit iarăşi ca trupul unui prunc şi s-a curăţit. ¹⁵ Apoi Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul său. Când a ajuns, s-a prezentat la el şi i-a zis: „Iată, ştiu acum că nu este alt Dumnezeu pe tot pământul decât cel din Israel. Şi acum primeşte, te rog, un dar din partea slujitorului tău”. ¹⁶ Dar Elizeu i-a răspuns: „Pe viaţa Domnului, căruia îi slujesc, jur că nu voi primi nimic!” ¹⁷ Naaman a stăruit să primească, dar el n-a voit. Atunci Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei să primeşti, îngăduie-mi mie, slujitorul tău, să iau pământ din această ţară, atât cât pot duce doi catâri, căci nu vreau să mai aduc nici ardere de tot şi nici o jertfă altor dumnezei, ci numai Domnului Dumnezeului lui Israel!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 97,1.2-3ab.3c-4 (R.: cf. 2b) R.: Dumnezeu şi-a descoperit mântuirea în faţa tuturor popoarelor. ¹ Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate; dreapta şi braţul lui cel sfânt ne-au venit în ajutor. R.

² Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea şi a descoperit dreptatea sa înaintea neamurilor. ^3ab Şi-a adus aminte de bunătatea şi fidelitatea lui faţă de casa lui Israel. R.

^3c Tot pământul a văzut mântuirea Dumnezeului nostru! ⁴ Înălţaţi către Domnul strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului! Izbucniţi în strigăte de veselie şi cântări de laudă. R.

LECTURA A II-A Dacă vom rămâne statornici, vom domni împreună cu Cristos.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 2,8-13 Preaiubitule, ⁸ adu-ţi aminte de Isus Cristos, urmaşul lui David; el a înviat din morţi, după evanghelia mea! ⁹ Pentru ea sufăr până acolo, că sunt în lanţuri ca un făcător de rele; dar cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi pus în lanţuri. ¹⁰ De aceea, toate le rabd pentru cei aleşi, ca şi ei să ajungă la mântuirea şi la slava veşnică, pe care le primim prin Cristos Isus. ¹¹ Căci acest cuvânt este vrednic de crezare: „Dacă am murit împreună cu el, vom şi învia împreună cu el. ¹² Dacă vom rămâne statornici împreună cu el, vom şi domni împreună cu el. ¹³ Dacă ne vom lepăda de el, şi el se va lepăda de noi. Dacă îi suntem necredincioşi, el rămâne totuşi credincios, căci nu se poate tăgădui pe sine însuşi”.

Cuvântul Domnului

ALELUIA 1Tim 5,18 (Aleluia) Aduceţi Domnului mulţumiri în toate, aceasta o aşteaptă Dumnezeu de la voi toţi în Cristos Isus. (Aleluia)

EVANGHELIA Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,11-19 În acel timp, ¹¹ îndreptându-se spre Ierusalim, Isus trecea prin ţinutul dinspre Samaria şi Galileea. ¹² Intrând într-un sat, l-au întâmpinat zece leproşi, care s-au oprit ¹³ şi i-au strigat de departe: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” ¹⁴ Văzându-i, Isus le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!” Pe când mergeau, au fost curăţaţi de lepră. ¹⁵ Unul dintre ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors preamărindu-l pe Dumnezeu cu glas tare; ¹⁶ s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui Isus şi i-a mulţumit. Acesta era un samaritean. ¹⁷ Isus l-a întrebat: „Oare nu toţi cei zece au fost curăţaţi? Ceilalţi nouă unde sunt? ¹⁸ Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin? ¹⁹ Şi i-a zis: ridică-te şi mergi. Credinţa ta te-a vindecat”.

Cuvântul Domnului