„Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte 
şi de hrana de toate zilele şi cineva dintre voi le-ar spune: 
„Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, 
dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos? La fel şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi” (Iac 2,15-17).

Ce ușor zicem: „Hei, vezi partea plină a paharului… Vezi partea bună… Gândește pozitiv!”… Păcătuim prin această superficialitate cu care tratăm oamenii aflați în momente dificile. Clar, cuvintele acestea uneori chiar funcționează, dar asta doar atunci când prind forma unei iubiri autentice, atunci când se „întrupează” în ajutor, în mâna întinsă, în „carne” ce se jertfește și dăruiește…! Cuvintele care nu se fac „trup” se pierd, zboară. Rămâne doar ceea ce se „întrupează”, doar ceea ce se concretizează!

Atunci când te culci și te trezești în întuneric, frig și foame este greu să vezi partea bună a lucrurilor, este greu să speri că mâine va fi lumină, că te vei trezi într-o cameră călduroasă și vei găsi pe masă hrană pe săturate. În foamete și frig ispitele descurajării și ale disperării îți dau târcoale. E mereu beznă! Acel mâine sperat și așteptat cu nerăbdare de unii, pentru alții este sinonim cu moarte, cu suferință, cu disperare. Ei, cei care zac în întuneric, frig și foamete, au nevoie de un miracol smuls din viața noastră, din inima și generozitatea noastră. 

Doar dacă întâlnesc pe cineva care în întuneric le aprinde o lumină, în frig le oferă căldură și în foamete le dăruiește hrană, doar atunci îndrăznesc să spere că mâine va fi mai bine. Simt cum mâine devine sinonim cu viața, cu speranța, cu zâmbetul… Se ridică și luptă pentru ziua de mâine ca să o facă mai bună. Doar atunci.

Însă până atunci, să ne amintim:

copiii flămânzi nu zâmbesc
iar cei care zac în întuneric și frig nu speră!

Ei doar așteaptă cu disperare ziua de mâine cu soarele ei, acel soare care deși pare atât de departe, îi ajută mai mult cu căldura și lumina lui decât oamenii care trec pe lângă ei cu răceala inimii.

Noi putem fi altfel! Noi putem fi oamenii care ducem unor copii lumină, căldură și hrană: un mic soare în universul lor întunecat. Împreună dăruim speranță viitorului! Ajută un copil sărac să vadă partea bună cea mai bună a vieții: că există cineva căruia îi pasă de el. Nu există fericire mai mare, nu există izvor de renaștere mai puternic decât atunci când simți că cineva – prin cuvinte și fapte! – îți spune: tu contezi mult pentru mine, tu ești important în ochii mei și te iubesc. Eu voi avea grijă de tine!

Să ne amintim cuvintele Scripturii: Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de hrana de toate zilele ¹⁶ şi cineva dintre voi le-ar spune: „Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos? ¹⁷ La fel şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi.

---

Anul acesta transform cadourile de ziua mea în lemne – sursă de lumină, căldură și alimentație – pentru copiii săraci…

Participă și tu la proiectul Paxlaur: Ofer(ă) „un lemn” unui copil și du în viața unui copil lumină, căldură și hrană. Detalii AICI: https://paxlaur.com/2021/05/01/ofera-un-lemn-unui-copil/

Ce au în comun focul și cartea? Lemnul… 
Da, însă nu doar lemnul, ci și lumina, căldura, forța: 
așa cum focul cu puterea lui
poate lumina o încăpere,
încălzi o casă
și transforma alimentele în hrană, 
la fel și o carte bună are suficientă forță
pentru a lumina o minte, încălzi o inimă
și salva o viață,
hrănind-o și inspirând-o.