Duhul Sfânt este puterea, lumina și speranța omului modern


Veni creator spiritusÎntr-una din predicile sale, părtinele Raniero Cantalamessa, spunea că noutatea cea mai mare de după Conciliu, în teologie şi în viaţa Bisericii, are un nume precis: Duhul Sfânt. De fapt, acțiunea Duhului Sfânt nu a fost niciodată ignorată în Biserică sau în documentele conciliare, însă prea puțin, până acum, s-a pus în lumină rolul central pe care Duhul Sfânt îl are în istoria omenirii și a Bisericii. Predicatorul Casei Pontificale a mărturisit: „Într-o conversaţie, în timpul în care eram împreună în Comisia Teologică Internaţională, îmi amintesc că părintele Yves Congar a folosit o imagine puternică în această privinţă; a vorbit despre un Duh Sfânt, răspândit pe aici şi pe acolo în texte, cum se face cu zahărul pe dulciuri care, însă, nu face parte din compoziţia aluatului” (cf. Raniero Cantalamessa, predica din 2 decembrie 2016).

Pentru noi cine este astăzi Duhul Sfânt? Cum cinstim prezența sa? Conștientizăm lucrarea sa în viața noastră?

Este și vina noastră că Duhul Sfânt este atât de puţin cunoscut, că este uitat, că este neglijat. Suntem vinovați dacă cei mici, copiii, nu ştiu cine este Duhul Sfânt!

La o oră de religie, într-o clasă cu 30 de elevi, răsună întrebarea: Cine este pentru voi Duhul Sfânt? Ce ştiţi despre el? „E un porumbel”, a spus unul repezindu-se! „Da, e porumbelul alb pe care mama mi l-a arătat într-un poster” (nici măcar nu ştia că posterele cu imagini sfinte se numesc icoane!). După diverse completări, în care o singură dată a fost menţionat Dumnezeu, un copil, care avea să devină seminarist şi apoi un preot sfânt, a spus: „Duhul Sfânt este cel care-i dă putere preotului să-l aducă pe Isus pe altar şi în inima noastră prin Sfânta Împărtăşanie şi cel care ne luminează pe noi ca să-l recunoaştem prezent sub chipul pâinii şi al vinului. Este puterea omului!”.

Noi ce știm despre Duhul Sfânt? Ce au învăţat cei din jurul nostru de la noi despre Duhul Sfânt? Că este un porumbel? Să ne gândim: când şi cui am vorbit ultima dată despre Duhul Sfânt? Când i-am cerut ultima dată ajutor şi înţelepciune?

Astăzi apostolul Paul ne amintește nouă, celor care ne numim creștini, celor care invocăm numele Domnului și așteptăm iertarea și pacea sa: „Nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt” (1Cor 12,3). Nimeni! Avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt, de prezența sa care „reînnoieşte faţa pământului” și inima noastră!

Dacă vrem să simţim mai mult prezenţa şi ajutorul Duhului Sfânt, pe lângă faptul că trebuie să creştem în cunoaşterea lui şi să-i ajutăm şi pe alţii să-l cunoască, trebuie să fim asemenea ucenicilor Domnului: să ştim să stăm împreună (cf. Fap 2,1). În comuniune, adunați pentru rugăciune, vom simți prezența și roadele sale: iubirea, bucuria, pacea, încrederea, blândeţea.


Duhul Sfânt îi este necesar Bisericii și fiecărui om.
El trebuie predicat, crezut şi adorat!


4 iunie 2017 

† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Sf. Francisc Caracciolo, pr.
Fap 2,1-11; Ps 103; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23

LECTURA I
Au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească.
Citire din Faptele Apostolilor 2,1-11
Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. 3 Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. 5 Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. 6Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7 Erau uimiţi şi se minunau, spunând: „Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? 8 Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? 9 Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, 10 din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, 11 atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 103(104),1ab şi 24ac.29bc-30.31 şi 34 (R.: cf. 30)
R.: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului!
sau:
Aleluia.

1ab Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare.
24ac Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne!
Pământul este plin de creaturile tale. R.

29bc Dacă le iei suflarea,
ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână.
30 Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create
şi vei reînnoi faţa pământului. R.

31 Gloria Domnului să rămână în veci!
Să se bucure Domnul de lucrările sale!
34 Să ajungă cântecul meu până la el,
iar eu mă voi bucura în Domnul! R.

LECTURA A II-A
Toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,3b-7.12-13
Fraţilor, nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. 4 Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. 5 Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. 6 Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. 7 Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. 12 Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh.

Cuvântul Domnului

SECVENŢA
Vino, Duhule Preasfânt,
Şi trimite pe pământ
A ta luminoasă rază!

Al săracilor Părinte,
Dătător de cele sfinte,
Vino şi ne luminează!

Bunule mângâietor,
Oaspete preaiubitor,
Dulcea noastră răcorire!

Tu în trudă alinare,
În căldură eşti răcoare,
Mângâiere în mâhnire.

Peste cei ce ţi se-nchină,
Tu revarsă-a ta lumină,
Harul tău îmbelşugat!

Pentru-a omenirii vină,
Firea-ntreagă-acum suspină,
Grav rănită de păcat.

Spală ce e întinat,
Udă tot ce e uscat,
Vindecă ce e rănit!

Moaie tot ce-i împietrit,
Încălzeşte ce-i răcit
Şi îndreaptă ce-i greşit!

Celor care te cinstesc
Şi pe tine te slujesc,
Dă-le harul înşeptit!

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Vino, Duhule Sfânt, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul iubirii tale! (Aleluia)

EVANGHELIA
Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi. Primiţi-l pe Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-23
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. 22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”.

Cuvântul Domnului

Categorii:Coborârea Duhului Sfânt, Duhul Sfant, Predici si meditatiiEtichete:, , , , , , ,

1 comentariu

Lasă un răspuns către Duhul Sfânt este puterea, lumina și speranța omului modern — Prea târziu te-am iubit… – pogaciblog Anulează răspunsul