„Nu este bine ca omul să fie singur”, răsuna zilele trecute în Biserică. Însă vedem că nu e ușor nici când omul nu e singur, când – în casă, în comunitate, la școală sau la serviciu – trebuie să trăiască ținând cont tocmai de faptul că „nu e singur”, că lângă el este cineva… bun sau mai puțin bun, cu calități și defecte, așa cum suntem toți!

Când lucrurile nu merg bine în casa și în viața noastră să nu privim în jur, ci mai ales în inima noastră, căci poate lucrurile nu merg bine tocmai pentru că „ne lipsește acea iubire care toate le îndură, care este răbdătoare în a suporta și binevoitoare în a iubi”…

Să luăm aminte:

Din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 5,25–6,18

Sfaturi cu privire la caritate și la zel

Fraților, dacă trăim prin Duh să ne și purtăm potri­vit Duhului. Să nu fim căutători de mărire deșartă, provocându-ne unii pe alții și invidiindu-ne între noi.
Fraților, dacă un om a căzut într-o greșeală, voi, cei spirituali, corectați-l în duhul blândeții. Dar tu fii atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă unii altora povara și astfel veți împlini legea lui Cristos. Dacă cineva se consideră a fi ceva, fără să fie, se înșală pe sine însuși. Fiecare să-și cerceteze fapta, și atunci va găsi motiv de laudă numai față de sine, și nu față de alții, căci fiecare își va purta povara.
Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile și celui care îl instruiește. Nu vă înșelați: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul, aceea va și culege. Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viața veșnică. Să nu ne lăsăm obosiți de a face binele, căci la timpul potrivit vom culege, dacă nu ne vom lenevi. Așadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor și, mai ales, celor de aceeași credință.

Și un alt text extraordinar din predicile fericitului Isaac, abatele mănăstirii „Stella”

Superioritatea iubirii

Fraților, de ce ne îngrijim atât de puțin de a găsi, unii pentru alții, ocaziile de mântuire și nu ne ajutăm mai mult între noi atunci când vedem că este mai multă nevoie și nu ne purtăm unii altora povara? Apostolul ne îndeamnă la aceasta, spunând: Purtați-vă unii altora povara și astfel veți împlini legea lui Cristos (Gal 6,2). Și în altă parte: Îngăduiți-vă unii pe alții în iubire (cf. Ef 4,2). Fără îndoială, aceasta este legea lui Cristos.
Dacă văd în fratele meu ceva ce nu se poate corecta – fie din cauza greutății, fie din cauza infirmității trupești sau morale – de ce nu-l suport cu răbdare, de ce nu-l mângâi cu iubire, după cum este scris: Copiii lor vor fi purtați în brațe și dezmierdați pe genunchi? (cf. Is 66,12). Poate pentru că îmi lipsește acea iubire care toate le îndură, care este răbdătoare în a suporta și binevoitoare în a iubi?
În orice caz, aceasta este legea lui Cristos care, în pătimirea sa, a purtat durerile noastre și, în milostivirea sa, s-a împovărat cu suferințele noastre (cf. Is 53,4), iubindu-i pe cei pe care i-a purtat și purtându-i pe cei pe care i-a iubit. În schimb, cel care este agresiv față de fratele aflat în nevoie, cel care profită de slăbiciunea lui, de orice fel ar fi ea, fără îndoială, se supune legii diavolului și o pune în practică. Să fim, așadar, înțele­gători unii față de alții și plini de iubire frățească, să suportăm slăbiciunile și să eliminăm viciile.
Orice formă de viață, care îi permite cuiva să se dăru­iască cu mai multă sinceritate iubirii lui Dumnezeu și, pentru el, iubirii aproapelui, oricare ar fi regulile sau haina, îi este mai plăcută lui Dumnezeu. Iubirea este singurul criteriu după care ceva trebuie făcut sau nu trebuie făcut, să fie schimbat sau să nu fie schimbat. Iubirea este principiul după care și scopul spre care trebuie să fie îndreptate toate. Nu există nici o vinovăție acolo unde, cu adevărat, totul se face pentru ea și con­form ei.
Să binevoiască a ne-o dărui acela căruia, fără ea, nu-i putem fi plăcuți și fără de care nu putem face nimic, el care, fiind Dumnezeu, viețuiește și domnește, în veci fără sfârșit. Amin.

(Pred. 31: PL 194, 1292-1293)