Deseori, împovărați de păcate, obosiți de goana după idoli, cădem în genunchi, rugându-ne: „Iartă, Doamne, răutatea și necredința poporului tău! Iartă-ne că uităm atât de repede binefacerile tale. Iartă-ne că zi de zi refuzăm să dăm glorie numelui tău: refuzăm gloria care vine de la tine, preferând gloria care vine de la oameni. Iartă-ne că nu vrem să venim la tine ca să avem viață. Iartă-ne că am disprețuit misterul pătimirii, morții și învierii tale. Iartă-ne că am uitat de tine, Dumnezeul care ne-a mântuit, și am alergat după idoli. Iartă-ne că ne apropiem de sfânta înviere a ta cu sufletul obosit de această goană după deșertăciune. Iartă-ne că trăim ca și cum nu ar trebui să murim pentru a putea învia cu Cristos și prin Cristos”.
Iertarea de care avem nevoie ne-a fost deja oferită prin patima, moartea și învierea lui Cristos. Noi trebuie doar să o primim, să ne deschidem larg inima. Dacă nu credem aceasta, nimeni din exterior nu ne poate „explica” splendoarea și puterea acestei iertări. Dacă nu credem și continuăm să refuzăm iubirea lui Dumnezeu, nimeni nu ne poate demonstra frumusețea acestei iubiri. „Seducția în fața iubirii aparține ordinii experienței. O ulterioară explicațe nu ar adăuga nimic. Se poate, fără îndoială, să fie analizată și comentată Simfonia a V-a a lui Bethoven sau Gioconda a lui Leonardo da Vinci. Dar nu este posibil să se demonstreze că această muzică sau acel tablou sunt frumoase. Aceasta depinde de bogăția interioară a fiecăruia”, de pasiunea fiecărui suflet (cf. Bernard Sesboüé, A crede. Invitație la credința catolică pentru femeile și bărbații secolului al XXI-lea, p. 276 ).
Este frumos să vorbim despre iubire, despre iertare, despre tot ceea ce atinge inima noastră. Însă trebuie să mărturisim cu convingere că în centrul credinței noastre, nu stau nici virtuțile, nici sentimentele, oricât ar fi de nobile, ci stă o persoană și un eveniment: Isus Cristos care a înviat din morți.
Știm că și astăzi, ca și în timpul apostolului Paul, când vorbim despre înviere suntem luați în râs: „Despre asta te vom asculta altă dată” (Fap 17,32). Însă „dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră… Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii” (1Cor 15,14).
Cristos înviat este principiul și izvorul învierii noastre viitoare: toți vom fi înviați în Cristos (cf. 1Cor 15,20-22). Totodată el este centrul și forța credinței noastre. Privind la Cristos cu speranța învierii reușim să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru acela care a murit și a înviat pentru noi, Isus Cristos, Domnul nostru (cf. 2Cor 5,15).
A crede și a mărturisi învierea lui Cristos
înseamnă a dărui veșnicie vieții.
Acesta este darul lui Dumnezeu pentru noi:
nemurirea,
căci „slava lui Dumnezeu este omul viu”
(sf. Irineu de Lyon).
30 martie 2017
Joi din săptămâna a 4-a din Post
Ss. Ioan Climac (Scărarul), abate; Leonard Murialdo, pr.
Ex 32,7-14; Ps 105; In 5,31-47
LECTURA I
Iartă, Doamne, răutatea poporului tău!
Citire din cartea Exodului 32,7-14
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! 8 S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din ţara Egiptului»”. 9 Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10 Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui; dar pe tine te voi face un popor mare”. 11 Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? 12 Pentru ce să zică egiptenii: «Cu răutate i-a scos, ca să-i ucidă printre munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?” Potoleşte-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! 13 Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Israel, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna!»” 14 Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 105(106),19-20.21-22.23 (R.: 4a)
R.: Aminteşte-ţi de noi, Doamne, din îndurare faţă de poporul tău!
19 Şi au făcut un viţel în Horeb,
s-au prosternat înaintea unui chip turnat
20 şi au schimbat gloria lor
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. R.
21 Au uitat de Dumnezeul care i-a mântuit,
care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham,
semne minunate la Marea Roşie. R.
23 El hotărâse să-i nimicească,
dacă n-ar fi fost Moise, alesul său,
să iasă la trecătoare înaintea lui
pentru a abate mânia lui, ca să nu-i distrugă. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică.
EVANGHELIA
Este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,31-47
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Dacă eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. 32 Este un altul care dă mărturie despre mine şi ştiu că mărturia pe care o dă despre mine este adevărată. 33 Voi aţi trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. 34 Dar eu nu primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi. 35 El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui. 36 Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc – aceste lucruri pe care le fac – dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis. 37 Şi Tatăl care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-aţi ascultat niciodată glasul lui, nici nu i-aţi văzut chipul. 38 Şi nu aveţi cuvântul lui care rămâne, pentru că nu credeţi în cel pe care el l-a trimis. 39 Voi cercetaţi Scripturile, căci credeţi că aveţi în ele viaţa veşnică. Şi tocmai ele dau mărturie despre mine. 40Dar nu vreţi să veniţi la mine ca să aveţi viaţă. 41 Eu nu primesc glorie de la oameni, 42 însă v-am cunoscut: nu aveţi iubirea lui Dumnezeu în voi. 43 Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu m-aţi primit. Dacă ar fi venit un altul în numele lui propriu, pe acela l-aţi fi primit. 44 Cum puteţi crede voi, care primiţi glorie unul de la altul şi nu căutaţi gloria care este numai de la Dumnezeu? 45 Să nu credeţi că eu vă voi acuza înaintea Tatălui; este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat. 46Dacă aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi în mine, căci el despre mine a scris. 47 Dar dacă nu credeţi în cele scrise de el, cum veţi crede în cuvintele mele?”
Cuvântul Domnului
Sursa fotografiei: http://eatsleepdraw.com/post/10619495634
Mulţumit de frumuseţile împrăştiate pe pământ, de mâna sa puternică şi creatoare, Dumnezeu se plimba uitându-se la toate, cu o înduioşare părintească. Toate mulţumite, se plecau înaintea Domnului şi ziceau: “Doamne, cu toate ne-ai înzestrat. Dă-ne şi nouă nume, precum ai dat primului om şi soţiei sale.” Iar Dumnezeu le zise: “Fie după cum cereţi, şi pe rând fiecare primi numele ce Creatorul îi dete şi toate vesele se chemau între ele şi-şi răspundeau, iar Dumnezeu îşi urmă înainte plimbarea.
Prea târziu te-am iubit... 