Papa Benedict al XVI-lea ne învață: „Programul creștinului – programul bunului samaritean, programul lui Isus – este o inimă care vede. Această inimă vede unde este necesară iubirea și acționează în consecință” (Deus caritas est, 31). Cu astfel de inimi, care privesc cu gingășie și înțelepciune, sunt înzestrați oamenii sfinți, printre care și Ieronim Emiliani, născut la Veneția în anul 1486.

Obiceiurile acelor timpuri presupuneau ca tinerii din familiile nobile să urmeze cariera militară. Drumul lui Ieronim spre gloria militară a început în 1509. Deși se anunța o ascensiune rapidă și o carieră lungă, totul a luat sfârșit la 27 august 1511, când a fost făcut prizonier. În lanțuri și în deplină singurătate a avut parte de o experiență spirituală asemănătoare celei trăite de sfântul Ignațiu de Loyola. A descoperit rugăciunea și meditația și a promis sfintei fecioare Maria că, atunci când va fi eliberat, își va dedica viața slujirii celor săraci, în special tinerilor abandonați. „Prin intervenția Sfintei Fecioare”, cum povestea el, la 27 septembrie 1511 a fost eliberat în mod miraculos.

Liber fiind, și-a consacrat viața lui Dumnezeu și s-a dedicat în întregime slujirii aproapelui. În acele timpuri, ca și astăzi, erau atât de necesari oamenii dedicați slujirii sărăcilor. Epidemia de ciumă și războaiele au sărăcit Veneția și întreaga Italie, astfel încât în fiecare casă erau oameni abandonați, copii și bătrâni care sufereau. Încerca să-i ajute pe toți, însă avea inima sfâșiată de durere mai ales când întâlnea copii orfani.

În 1528 a vândut totul, inclusiv mobila din casă, pentru a-i ajuta pe săraci. A început să trăiască printre voluntari, ajutându-i pe cei atinși de ciumă. El însuși a fost cuprins de ciumă și a început să se pregătească pentru moarte. Însă, în mod miraculos, s-a vindecat.

Salvat pentru a doua oară, s-a dedicat cu și mai multă ardoare operei sale: salvarea orfanilor, a bătrânilor și a prostituatelor. „Văzând cu inima” și-a dat seama că săracii nu au nevoie doar de pâine, doar de cineva care să se îngrijească de trupul lor, ci au nevoie de cineva care să se îngrijească mai ales de sufletul și de mintea lor. Astfel, pentru a-i ajuta, a înființat un „orfelinat” unde micii săraci nu primeau doar pâine, ci și educație religioasă și instrucția necesară pentru a putea practica o meserie.

Inspirat de providența divină, susținut și de confesorul său, cardinalul Carafa (viitorul papă Paul al IV-lea) a început să colinde întreaga Italie înființând case, orfelinate, în care cei săraci primeau hrană pentru trup și pentru suflet, primeau un viitor!

După anul 1535 a fost chemat și la Roma. Însă Ieronim spunea: „În același timp mă cheamă și la Roma și în ceruri. Cred că voi alege să merg la Cristos”. A murit la 8 februarie 1537, atins de ciumă, în timp ce-i îngrija pe cei bolnavi și săraci. Însă înainte de a pleca din această lume, a înființat la Somasca, lângă Bergamo, Societatea Clericilor Regulari (Părinții Somaschi) cei care și astăzi duc mai departe opera sa, ajutându-i în special pe orfani. Pentru aceasta, după ce a fost canonizat în anul 1767, în anul 1928 papa Pius al XI-lea l-a numit patron universal al orfanilor şi al tinerilor abandonați.

Să primim astăzi îndemnul din testamentul său: „Mergeți pe urmele celui Răstignit; iubiți-vă unii pe alții; slujiți-i pe cei săraci”! Iar rugăciunea sa să devină astăzi rugăciunea noastră: „Doamne Isuse, în mare ta bunătate, reînnoiește poporul creștin și redă-i sfințenia pe care o avea în timpul apostolilor tăi”.

Sfinte Ieronim, roagă-te pentru noi! Mijlocește-ne o inimă care vede!

---