O alegere mai puternică decât orice experiență a răului și a păcatului

De Paxlaur06/05/2016 ( 16 )

Lourdes_grota 10. Scrisoarea către Efeseni, vorbind despre «gloria harului» cu care «Dumnezeu Tatăl ne-a dăruit în Fiul său iubit», adaugă: «În El am primit răscumpărarea prin Sângele lui» (Ef 1, 7). După învățătura formulată solemn de Biserică, această «glorie a harului» s-a manifestat în Mama lui Dumnezeu prin faptul că ea a fost «răscumpărată într-un mod mai înalt». (24) În virtutea bogăției harului Fiului preaiubit, pentru meritele răscumpărătoare ale Aceluia care s-a făcut Fiul ei, Maria a fost păstrată neatinsă de moștenirea păcatului strămoșesc. (25) În acest fel, din prima clipă a zămislirii, a existenței sale pe pământ, ea îi aparține lui Cristos, e părtașă la harul lui mântuitor și sfințitor și la acea iubire care își are începutul în «Fiul iubit», în Fiul Tatălui veșnic, care prin Întrupare a devenit Fiul ei. Astfel, prin lucrarea Duhului Sfânt, în ordinea harului, a participării la natura dumnezeiască (cf. 2 Pt 1, 4), Maria primește viața de la Acela căruia ea însăși, în ordinea nașterii pământești, i-a dat viață ca mamă. Liturgia nu pregetă să o numească «Născătoare a Părintelui său» (26) și să o salute cu acele cuvinte pe care Dante Alighieri le pune în gura sfântului Bernard: «figlia del tuo Figlio». (27) Și, fiindcă Maria primește această «viață nouă», cu o plinătate pe măsura iubirii Fiului față de Mamă și deci pe măsura demnității ei de Mamă a lui Dumnezeu, la Bunavestire îngerul o numește «plină de har».

11. În planul mântuitor al Preasfintei Treimi, misterul Întrupării este împlinireasupraabundentă a făgăduinței făcute de Dumnezeu oamenilor după păcatul strămoșesc, după acel prim păcat ale cărui efecte apasă întreaga istorie a omului pe pământ (cf. Gen 3, 15). Iată, vine pe lume un Fiu, «seminția femeii», care va birui răutatea păcatului în înseși rădăcinile ei: «va zdrobi capul șarpelui». După cum reiese din cuvintele protoevangheliei, biruința Fiului Femeii nu va veni fără o luptă aprigă, care străbate întreaga istorie a omului pe pământ. «Dușmănia» vestită la început este confirmată în Apocalips, care este, într-un fel, cartea lucrurilor de pe urmă ale Bisericii și ale lumii, unde apare din nou semnul «Femeii», de această dată «îmbrăcată în soare» (Ap 12, 1).

Maria, Mama Cuvântului Întrupat, este așezată în centrul acelei dușmănii, al acelei lupte care însoțește istoria neamului omenesc pe pământ și însăși istoria mântuirii. Ea, făcând parte dintre «cei smeriți și săraci ai Domnului», poartă în sine, ca nimeni altul dintre oameni, acea «glorie a harului» pe care Tatăl «ne-a dat-o în Fiul său preaiubit» și acest har determină neasemuita măreție și frumusețe a întregii ei ființe. Maria rămâne astfel în fața lui Dumnezeu, precum și în fața întregului neam omenesc, semnul neclintit și neștirbit al alegerii de către Dumnezeu, despre care vorbește Scrisoarea Sfântului Paul: «Ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii… mai înainte rânduindu-ne spre înfiere» (Ef 1, 4.5). Această alegere este mai puternică decât orice experiență a răului și a păcatului, decât toată acea «dușmănie» de care este marcată istoria omului pe pământ. În această istorie Maria rămâne un semn de speranță sigură.

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 10-11
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si: