Nu contează cine ești
atunci când mergi să te întâlnești cu Cristos și cuvântul său,
însă contează cum pleci
după ce Cristos ți-a vorbit.

Cristos caută și astăzi un „funcționar” pe care să-l transforme în „om”. Apostolul Ioan ne vorbește despre un „funcționar regal” care se apropie de Isus. Iar după ce acesta vorbește cu Isus, după ce îi ascultă și îi primește cuvântul, evanghelistul nu-l mai descrie ca pe un „funcționar”, ci vorbește despre un om, un om care pleacă plin de credință: „Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus”. Iar credința în cuvântul lui Cristos nu l-a dezamăgit, ci i-a dat bucuria vieții, i-a redat fiul.

Nu contează cine ești atunci când mergi să te întâlnești cu Cristos și cuvântul său, însă contează cum pleci după ce Cristos ți-a vorbit. De Cristos se pot apropia și bogații și săracii, și păcătoșii și sfinții, și funcționarii regali și cerșetorii, și bolnavi și sănătoși. Cristos ne primește pe toți, ne vorbește tuturor, însă puțini sunt cei care cred cuvântul său și se lasă transformați în făpturi noi.

Să ne însușim credința omului din evanghelie, credința omului care l-a întâlnit pe Cristos. Altfel, vom simți cum răsună în inima noastră reproșul lui Cristos: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi”! Să nu așteptăm să vedem semne și minuni. Să privim la Cristos care ne spune: „Mergi, fiul tău trăieşte”! Cine crede cu adevărat, va vedea și minunile pe care le speră în inima sa.

Timpul Postului Mare ne ridică ochii spre înălțimea crucii de unde ne privește Cristos răstignit. El privește direct în inima noastră, căci așa cum am ascultat în lecturile de ieri „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul, însă se uită la inimă”. Și ce găsește astăzi Dumnezeu în inima noastră? Credință? Speranță? Întuneric? Îndoială? Milostivire? Disperare? Care este starea sufletului nostru la începutul săptămânii? Care este rugăciunea noastră spusă la picioarele Răstignitului?

Să ne amintim cuvintele Apostolului: „Dumnezeu, care nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toți, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Meditând aceste cuvinte să credem și să mărturisim cu toată ființa că Isus Cristos a murit pentru noi răstignit pe cruce. Dumnezeu nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi… A fost o suferință reală! Să nu zădărnicim crucea și moartea lui Cristos (cf. 1Cor 1,17)!

Să nu așteptăm alte semne și minuni ca să credem. Să privim la Cristos răstignit! Să contemplăm patima și moartea sa! Pe Calvar nu a fost prefăcătorie, nu a fost o moarte simbolică, nu a fost o înțelegere între Cristos și ucenici: „Lasați că ne vedem peste trei zile… Mergeți liniștiți acasă”! Nu, nimic din toate acestea. Moartea sa a fost reală, dureroasă! Și a fost pentru noi, pentru mine și pentru tine, ca noi să avem viață, ca noi să trăim. Crezi tu aceasta?

---

În fața suferinței și a morții 
oamenii nu se deosebesc prin funcția pe care o au, 
ci doar prin credința pe care o mărturisesc.

---

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,43-54
În acel timp, Isus a plecat din Samaria în Galileea. Isus însuşi dăduse mărturie că niciun profet nu este cinstit în propria lui patrie. ⁴⁵ Dar, când a ajuns în Galileea, galileenii l-au primit bine, pentru că văzuseră toate câte făcuse la Ierusalim la sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare. ⁴⁶ A venit deci din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Acolo era un funcţionar regal al cărui fiu era bolnav în Cafarnaum. ⁴⁷ Când a auzit acesta că Isus a venit din Iudeea în Galileea, a venit la el şi i-a cerut să coboare şi să-i vindece fiul, căci era pe moarte. ⁴⁸ Atunci, Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” ⁴⁹ Funcţionarul regal i-a zis: „Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!” ⁵⁰ Isus i-a zis: „Mergi, fiul tău trăieşte!” Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a dus. ⁵¹ Şi, iată, coborând, servitorii lui i-au ieşit înainte, spunându-i că fiul lui trăieşte! ⁵² I-a întrebat deci la ce oră a început să-i fie mai bine, iar ei i-au spus: „Ieri, la ceasul al şaptelea l-a lăsat febra”. ⁵³ Tatăl şi-a dat seama că în ceasul acela îi spusese Isus „fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. ⁵⁴ Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus când a venit din Iudeea în Galileea.

Cuvântul Domnului

---

---

Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur pentru copiii din Ucraina: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

Vă mulțumesc din suflet!